Ulei esențial de LAVANDĂ

Lavandula angustifolia/officinalis

Florile sunt distilate cu abur pe locul unde cresc și sunt necesare aproximativ 100 kg de flori pentru a obține 500-600 g ulei esențial de lavandă. Acesta are culori variate, de la un galben închis la un galben-verzui închis și are un parfum foarte pronunțat. Conținutul și calitatea uleiului depind foarte mult de climat, sol și altitudine. De exemplu, lavanda franțuzească este considerată mai bună decât cea englezească, deoarece este mai bogată în linalil acetat: această substanță conferă o notă mai fructată și mai dulce, considerată a fi mai plăcută decât nota de camfor specifică lavandei englezești, ce are un procent mai ridicat de lineol.

Se poate produce ulei esențial chiar și din tulpinile de lavandă, dar parfumul este mai puțin subtil decât cel din flori.

Constituenții principali: alcooli, cum ar fi borneolul, geraniolul și linalolul, esteri cum ar fi geraniilul și linalilul, și terpene, precum pinenul și limonenul. Uleiul esențial de lavandă conține, de asemenea, și o proporție ridicată de fenol, așa încât este un puternic antiseptic și antibiotic.

Atenție: uleiul esențial de lavandă este unul dintre cele mai puțin toxice uleiuri esențiale, dar totuși trebuie să avem grijă. Adesea, lavandina este vândută ca ulei esențial de lavandă pentru că este mai ieftin de produs. Totuși, remediile preparate cu lavandină nu vor funcționa dacă este folosită această substanță în loc de lavandă. Prețul ar putea să vă orienteze: lavandina are o treime din prețul uleiului esențial de lavandă. Sunt multe contrafaceri și, astfel, trebuie să fim foarte siguri de proveniența uleiului esențial.

Utilizări

Lavanda este uleiul esențial asociat cel mai des cu arsurile și cu vindecarea pielii. Oricine este interesat cât de cât de aromaterapie este posibil să fi auzit despre povestea Dr. R.M. Gattefosse, unul dintre fondatorii terapiei, în ceea ce privește lavanda. Acesta a suferit o arsură la mână în laboratorul său și a scufundat accidental mâna arsă în bolul din imediata apropiere, plin cu ulei esențial de lavandă. Durerea a încetat și arsura s-a vindecat foarte repede după aceea. Astfel, în caz de arsuri, aplicați ulei esențial pur pe arsură și acoperiți cu un tifon. Sau, dacă nu aveți la dispoziție ulei esențial de lavandă, luați câteva flori de lavandă sau chiar frunze din grădină, aplicați-le pe arsură și acoperiți după cum am spus. Această aplicație este, de asemenea, bună și pentru alte probleme ale pielii.

Lavanda este foarte eficientă în tratarea cistitei, vaginitei și leucoreei. Preparați un ceai dintr-o linguriță de flori uscate de lavandă și 600 ml apă clocotită, infuzați 5 minute, îndulciți cu miere și beți de 6 ori pe zi până simptomele dispar. Acest ceai poate fi, de asemenea, adăugat în bideu, pentru aceleași probleme, pentru iinfecții urinare și pentru cei care au probleme după actul sexual. Alternativ, puteți adăuga 3 picături de ulei esențial de lavandă la apa călduță din bideu.

Ceaiul de mai sus este, de asemenea, bun ca un tonic de dimineață pentru convalescenți, ca tonic digestiv după mese, pentru stări reumatice și la prima manifestare a unei răceli sau gripe. Pentru cea din urmă, faceți gargară cu un ceai în care ați adăugat câteva picături de ulei esențial de lavandă și beți de cel puțin 5 ori pe zi.

Datorită faptului că este atât de delicat, uleiul esențial de lavandă poate fi folosit în timpul sarcinii. Astfel, pentru a rezolva problemele circulatorii, cum ar fi venele varicoase, masați picioarele cu un ulei preparat din 3 picături de ulei esențial de chiparos, 2 picături de ulei esențial de lavandă și de lămâie și 25 ml de ulei de soia.

Lavanda este reputată pentru faptul că vindecă durerile de cap (culegătorii pun o rămurică de lavandă sub pălărie).

Shakespeare vorbește despre posibila utilizare a lavandei ca afrodisiac: Perdita, în Poveste de Iarnă, oferă „lavandă fierbinte, mentă, cimbru, măghiran…Acestea sunt florile din miezul verii și cred că ele se oferă bărbaților de vârstă mijlocie”.