Datorită aplicării de către Ministerul Sănătății, începând cu septembrie 2010, a regulamentului nr. 1170/2009 de modificare a Directivei 2002/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1925/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte listele de vitamine şi minerale şi formele sub care pot fi adăugate în produsele alimentare, inclusiv în suplimentele alimentare, efectele asupra notificării și comercializării mineralelor coloidale sunt, în principal, după cum urmează:

Nu este permisă notificarea ca supliment alimentar a argintului coloidal (precum şi a oricărui alt mineral, aflat sub o altă formă decât una dintre formele precizate în lista anexată respectivului Regulament), chiar dacă anterior aplicării acestui Regulament, mineralul respectiv a fost notificat şi/sau comercializat ca supliment alimentar. 

 

În absenţa unei astfel de notificări (ca supliment alimentar), nu este permisă menționarea pe etichetă, sau în materialele de promovare, a precizărilor referitoare la efectele ca adjuvant în păstrarea sănătății, a recomandărilor de dozare și consum, precum și a posibilității de folosire pentru uz intern, ca supliment alimentar chiar dacă, eventual, anterior datei de intrare în vigoare a acestui Regulament, aceste precizări au putut fi realizate.

Pentru produsele deja notificate ca suplimente alimentare minerale la data intrării în vigoare a respectivului Regulament, dar neaflate pe lista respectivă, s-a permis comercializarea acestora sub formă de supliment alimentar pentru o anumită perioadă. În cazul argintului coloidal, Ministerul Sănătății a considerat că această perioadă a expirat în ianuarie 2016.

Aplicarea acestui Regulament nu are legătură cu calitatea produselor respective, şi este efectivă chiar dacă produsele sunt identice cu cele comercializate anterior ca supliment alimentar. De notat că există posibilitatea de a se reveni asupra acestei decizii la o dată ulterioară celei la care este scris acest articol. Într-un astfel de caz, vom reveni cu precizările necesare.

 

Faptul că un produs nu este notificat/aprobat ca medicament sau supliment alimentar, de către forurile … responsabile cu supravegherea unor astfel de produse, poate însemna pentru unele persoane ceva, în timp ce pentru altele, desigur … altceva. După cum știm cu toții, legislația nu permite unui producător de ceai de busuioc, de exemplu, să precizeze valoarea terapeutică a plantei, decât în cazul în care el trece printr-o procedură complexă, prin care ceaiul respectiv (eventual un extract standardizat din planta respectivă) este notificat ca supliment alimentar sau ca medicament.

Natura nu ține cont de părerea unor astfel de … foruri, și ne dăruiește busuiocul în continuare, cu aceeași compoziție, reglată de milioane de ani de evoluție, și de ce nu, mai în glumă sau chiar mai în serios, sub supravegherea zânelor (și într-o mică măsură a ființelor umane harnice) care se ocupă de el.

Este alegerea noastră (și probabil că va fi din ce în ce mai mult de acum înainte), de a accepta să utilizăm un produs „sigur”, cu patalama, sau un produs cules de către noi din grădină, fără analize complexe, fără ” garanție”. Din punctul nostru de vedere, suntem deja asaltați de către un șuvoi de astfel de produse „sigure”!

 

Chiar și în cazul unor substanțe mai aparte, similitudinea se păstrează. Desigur, în cazul unor substanțe toxice (otrăvuri, așa cum este cazul aproape tuturor medicamentelor de sinteză, care doar în puține situații repară câte ceva, precum și în cazul puținor substanțe naturale, dar totuși toxice), este necesară respectarea unor condiții mai stricte de siguranță în prepararea lor. Fără a intra în discuții legate de utilitatea unor astfel de substanțe pentru sănătatea noastră, trebuie să precizăm că această situație este valabilă și în cazul apei. Apa, băută în cantități ridicate, câțiva litri zilnic (4-5 litri), pentru perioade ceva mai mari de timp poate ucide, mai ales în cazul în care aceasta se face fără a fi necesar, și pe fondul unui regim alimentar oarecum deficitar.

 

Puțini oameni sunt conștienți că ingerează/inhalează zilnic substanțe semnificativ mai periculoase decât de argintul coloidal.

Astfel, doza letală LD50 de cofeina, este de circa 10-15g pentru un adult, în timp ce doza letală de argint este de 15-20g pentru un adult (sub formă de compuși). 

Tutunul însă, poate ucide la doar cateva zeci de mg un adult! Cu toate acestea, ambele sunt utilizate în mod liber, fără prescripție, fără a fi clasificate ca suplimente alimentare, sau ca medicamente, pentru a ne „face viața mai frumoasă”.

Așadar, ar trebui ca un adult să consume foarte rapid circa 1000 litri de argint coloidal de 15-30ppm pentru a muri, sau 100 de cești de cafea! Ne întrebăm, retoric desigur: care este mai probabil să se petreacă dintre aceste două posibilități?

Într-o astfel de situație, este evident că (dacă totuși va încerca să bea atât de mult argint coloidal) el va muri (eventual) mai întâi … înnecat.

S-ar putea obiecta că argintul coloidal ar putea prezenta un pericol pe termen lung. Dacă acest fapt este încă (extrem de) discutabil, procentul cazurilor de utilizatori de argint coloidal cu probleme cronice fiind foarte, foarte, foarte redus, nu același lucru se poate spune și despre cele două droguri prezentate mai sus (cafeaua și tutunul), ale căror foloase pentru sănătate sunt extrem de discutabile (poate pentru sănătatea vânzătorilor), însă ale căror consecințe nefaste sunt demonstrate din plin.

 

Într-o asemenea situație, ne socotim moral îndreptățiți cel puțin să ne spunem părerea despre modul în care argintul coloidal, precum și celelalte minerale coloidale ar putea fi utilizat ca remedii. Vom preciza desigur că acestea sunt opiniile noastre, pe care avem dreptul de a ni le exprima liber (pentru moment cel puțin), urmărind a ne încadra în (nebuna) legalitate de facto, adică fără a face conexiunea cu produse existente pe piață.

 

Această secțiune este dedicată în principal prezentării  extensive (dar totuși accesibile) a domeniului mineralelor coloidale, fiind puse la dispoziția cititorilor atât noțiuni cu caracter general, cât și informații mai detaliate.

 Avertizăm cititorii că informațiile sunt structurate (atât cât ne-a fost cu putință) având ca scop o informare cât mai bine documentată și imparțială asupra acestui domeniu. Nu sunt și nu vor fi publicate articole având ca scop promovarea agresivă și părtinitoare a unor produse. Totodată vom puncta și vom corecta măcar sumar informațiile eronate sau neverificabile, dintre cele care pot fi găsite în mediul online. Acest fapt este valabil și în cazul informațiilor prezentate pe acest site, deoarece ele reprezintă doar niște repere temporare care, așa cum este firesc, se pot modifica în urma unor studii și informări ulterioare.

 

Pentru informații suplimentare față de cele prezentate pe site, vă rugăm să ne contactați conform detaliilor prezentate în pagina  Contact.

 

Vă mulțumim pentru înțelegere.