Nu, nu despre proaspăt trecutul tur de prezidențiale vorbim, ci despre sistemul de votare a produselor de pe site. Ar fi trebuit sa il avem activ de foarte mult timp, dar mai bine mai tarziu decat niciodată…

Azi l-am resetat si setat corect (îl pornisem cu o seara înainte, și dimineața aveam NNN voturi de tot felul. Unele de 5 stele, altele de o stea. Asa ca am resetat, adica de la zero voturi, si am pus sistemul de votare la dispozitia clientilor reali. Nu de alta, dar daca aveam 10% din numarul de voturi drept clienți pe ziua de azi, nu dormeam la noapte făcând comenzi. Așa, am scăpat!

 

L.E. Am permis, cel puțin pentru o perioadă, ca utilizatorii înregistrați, chiar dacă nu au achiziționat produse (poate au achiziționat din alt magazin, sau poate în regim de vizitator), să poată comenta și da note produselor.

Sperăm să ne ajute și pe noi și pe dumneavoastră.