În cele ce urmează, vă prezentăm o listă cu concentraţiile generice ale argintului coloidal, la care sunt distruşi diverşi germeni patogeni. A se nota că aceste concentraţii sunt in vitro, adică în eprubetă. Aceasta înseamnă că, pentru a distruge o bacterie aflată într-un mediu biologic complex, cum ar fi corpul omenesc, un aliment, etc, este necesar a se folosi suficient argint coloidal astfel încât să se atingă concentraţia respectivă de argint, în respectivul mediu, şi nu că ar trebui utilizat un argint coloidal cu concentraţia menţionată mai jos.

De exemplu, daca luăm cazul unui animal de companie, al cărei volum total de fluide în corp este de, să zicem, un litru, pentru a atinge o concentraţie de 2,5ppm în tot corpul, ar trebui să îi dăm să bea 160ml de argint coloidal de 15ppm, sau 2-3 ml argint coloidal de 1000ppm. Din fericire, cantitatea respectivă nu trebuie administrată într-o singură etapă, datorită faptului că argintul coloidal are o anumită latenţă în corp. Totodată, în cazul sistemelor vii, sistemul imunitar îşi spune şi el cuvântul şi, de aceea, de obicei sunt necesare cantităţi mult mai mici de argint coloidal pentru efecte semnificative.

Desigur, pentru utilizarea externă, concentraţiile sunt mult mai simplu de calculat, sau pur şi simplu se utilizează un argint coloidal de câteva ori mai concentrat decât este menţionat, pentru că apare totuşi o anumită diluare a produsului, mai ales dacă este vorba de o contaminare existentă ceva mai în profunzime.

În plus, lista de mai jos este strict orientativă, ea neacoperind spectrul extrem de larg al germenilor patogeni existenţi, şi nici toate tulpinile acestora, pentru care este posibil ca să existe diferenţe semnificative de concentraţie necesară pentru a îi distruge.

2,5ppm:       Shigella boydii

5ppm:          Pseudomonas aeruginosa

5ppm:          Streptococcus mutans

2,5ppm:       Escherichia coli  

1,25ppm:     Haemophilus influenzae   

2,5ppm:       Salmonella tyhimurium   

5ppm:          Salmonella arizona

2,5ppm:       Salmonella tyhimurium

2,5ppm:       Streptococcus faecalis   

5ppm:          Streptococcus gordonii   

2,5ppm:       Enterobacter aerogenes   

2,5ppm:       Streptococcus pneumoniae   

2,5ppm:       Klebsiella pneumoniae   

1,25ppm:     Streptococcus pyogenes   

2,5ppm:       Enterobacter aerpyogenes   

10ppm:        Trichomonas vaginalis   

10ppm:        Candida albicans   

16ppm:        Helicobacter Pilori

8ppm:          Staphilococus Aureus

12,5ppm:    Neisseria gonorrhoeae