Structura moleculară a canabigerolului (CBG)

CBG este un fitocanabinoid, adică un canabinoid care se găsește în mod natural în plante, spre deosebire de canabinoizii produși în corp (cunoscuți sub denumirea de endocanabinoizi) sau sintetizați chimic. CBG se găsește în concentrații ridicate în tulpinile de cânepă și este de obicei prezent în doze relativ reduse în medicamentele preparate din diferite varietăți de cannabis. 

CBG și sistemul endocanabinoid

Considerat a fi non-psihoactiv, se crede că CBG acționează ca un agonist al receptorului CB1, un ligand de receptor care se leagă de receptor și împiedică agoniștii, precum THC, să aibă vreun efect.

De asemenea, s-a dovedit că CBG exercită un efect asupra receptorului 5-HT1A, care asistă reglarea eliberării de serotonină, și asupra adrenoceptorului, care controlează expresia adrenalinei și a noradrenalinei în sistemul nervos central.

Există dovezi pentru a sugera că CBG exercită o influență și asupra receptorului CB2, dar nu este clar dacă efectul are o natură agonistă sau antagonistă.

Proprietățile chimice ale CBG

După cum sunt și toți ceilalți canabbinoizi, CBG este o lipidă hidrofobă constituită dintr-un lanț cu 21 de atomi de carbon, atașat la un inel de hidrocarbură aromată. Formula chimică a CBG este C21H32O2; formula chimică a THC este C21H30O2, aceasta fiind și formula chimică a CBC (canabichromenului) și a CBD-ului. CBC și CBD sunt izomeri ai THC, adică au aceeași formulă moleculară, dar structuri diferite.

CBG este strâns legat de mai mulți canabinoizi, incluzând acidul canabigerolic (CBGA), care este un precursor important pentru THC. CBG se descompune în CBD și CBC și, de asemenea, este posibil ca CBG să se degradeze direct în THC prin acțiunile enzimei sintază, specifică fiecărui canabinoid (sintaza pentru THC, CBD și CBC). Acest proces este relativ nou pentru comunitatea științifică, anterior crezându-se că THC este produsul final al degradării CBD.

Grupul CBG de canabinoizi

Grupul de canabinoizi de tipul CBG conține șapte molecule, incluzând și CBG. Astfel, grupul CBG conține, pe lângă CBG și CBGA, canabigerovarină (CBGV), acid canabinerolic A (CBNA), acid canabigerovarinic A (CBNVA), și monometil esterii lui CBG și CBGA, CBGM și CBGAM, respectiv.

Acest grup de canabinoizi este relativ nestudiat; totuși, se crede că CBNA este, de asemenea, un precursor pentru THC în anumite condiții. Căile moleculare prin care este biosintetizat THC sunt încă în faza de descoperire și sinteza de laborator este făcută adesea prin modalități diferite de cele care au loc in vivo. Aceasta explică, în parte, de ce se credea că THC este sintetizat în mod natural din CBD, deoarece până de curând aceasta a fost singura metodă testată pentru sinteza de laborator.

Chemotipul dominant CBG

În natură, s-a remarcat tendința populațiilor către un chemotip dominant CBG (fenotipul chimic) în anumite regiuni, în special în cazul latitudinilor înalte, unde tulpinile de cânepă domină tradițional. În cazul plantelor „normale” de cânepă, CBG nu este mai mult de 10%; în cazul plantelor dominante CBG, procentul poate ajunge la 94% CBG. La aceste populații, adesea, există o expresie corespunzătoare, remarcabil scăzută, a THC, ajungând până la 0,001% în cazul unor exemplare.

Se crede că responsabilă pentru acest fenomen este un tip de alelă recesivă prezentă într-un singur locus genetic. Locus-ul respectiv, numit simplu, B, se crede că controlează sinteza de THC sau CBD din CBG. Tipul dominant CBG are alela B0, care codifică o sintază acidă defectă, inactivând procesul sintezei și conducând la niveluri neobișnuit de mari de CBG, cu un nivel de THC corespunzător scăzut.

Descoperirea acestui fenomen a condus la o înțelegere sporită a mecanismelor genetice prin care pot apărea varietățile care sunt dominante doar într-unul dintre canabinoizi. Asemenea varietăți prezintă o importanță medicală mare, permițând extracția mai ușoară și studiul canabinoidului dominant.

Proprietățile medicinale ale CBG

Deși CBG nu a fost studiat extensiv în ceea ce privește proprietățile sale medicale, s-au făcut mai multe studii. Un studiu din 2009 asupra glaucomului la pisici a concluzionat că atât THC, cât și CBG reduc presiunea intraoculară și cresc eliberarea de lichid printr-o rețea complicată de canale de drenaj din țesutul din jurul ochiului. 

De asemenea, s-a descoperit că CBG are efecte antiemetice și antivomitive asupra șobolanilor, deși acest studiu nu s-a replicat la om. În plus, s-a demonstrat că CBG exercită un efect antiinflamator în cazul sindromului de colon iritabil și al colitei la șoareci. De asemenea, s-a arătat că CBG reduce durerea, ușurează simptomele în psoriazis, acționează ca un agent antibacterian și chiar încetinește proliferarea celulelor tumorale.