Arsuri

Cu siguranță că fiecare dintre noi ne-am ars accidental la un moment dat în viața noastră. Fie că este vorba de o ceașcă de ceai fierbinte sau de o arsură gravă cu uleiul încins din tigaie, durerea durează de obicei până când pielea începe să se vindece.

Arsurile sunt o formă de leziune cauzată de expunerea la substanțe chimice, electricitate, radiație, căldură sau flacără. Arsurile pot fi clasificate ca fiind de primul, al doilea și al treilea grad, în funcție de cât de grav și profund au afectat suprafața pielii. Arsurile de gradul I prezintă inflamație, în timp ce cele de gradul II prezintă bășici în zona afectată; arsurile de gradul III cauzează necroza celulară a pielii.

Deoarece pielea arsă este delicată, utilizarea remediilor naturale, precum uleiurile esențiale, este de preferat față de modurile de tratament invazive, cum ar fi îndepărtarea pielii arse cu un unguent. Uleiurile eterice nu numai că oferă o alinare a durerii, ci și accelerează procesul de vindecare, prevenind în același timp infecțiile suplimentare ale pielii.

Topul celor mai eficiente 12 uleiuri esențiale pentru vindecarea rapidă a arsurilor

Arsurile mai puțin severe pot fi ușor tratate la domiciliu cu uleiuri esențiale. Utilizarea uleiurilor esențiale nu numai că ajută la reducerea durerii, ci și accelerează procesul de vindecare, prevenind în același timp alte efecte negative asupra pielii. Iată unele dintre cele mai bune uleiuri esențiale, care sunt cele mai eficiente în vindecarea arsurilor.

 

1. Lavandă

Uleiul esențial de lavandă este cel mai popular ulei esențial care poate fi folosit pentru vindecarea arsurilor. Acest ulei floral nu numai că diminuează durerea, ci susține și procesul de vindecare și regenerare a țesuturilor și celulelor noi. Folosind acest ulei, reduceți, de asemenea, șansele de a rămâne cu cicatrici în zona afectată.

În timp ce arsura se vindecă, este imperativ să aveți control asupra infecțiilor ulterioare care pot apărea. Din fericire, proprietățile antibiotice ale uleiului esențial de lavandă pot ajuta la prevenirea unei noi infecții a zonei afectate.

Uleiul de lavandă poate fi utilizat în combinație cu uleiuri de bază cum ar fi cel de migdale sau floarea-soarelui, presate la rece. Uleiul de floarea soarelui este bogat în vitamina E naturală, care este foarte benefică pentru a vă ajuta să vă mențineți sănătatea. Utilizați amestecul de câteva ori pe zi în zona afectată. Dacă resimțiți disconfort, vă recomandăm să adăugați câteva picături de ulei de imortele, un binecunoscut analgezic și agent de vindecare.

 

2. Mușețel roman

Un alt ulei esențial cu un potențial remarcabil pentru vindecarea arsurilor, este uleiul de mușețel roman. Proprietățile antiinflamatorii și antiseptice ale acestui ulei esențial fac din acesta o opțiune extraordinară în tratamentul pentru arsuri dureroase. În plus, vă puteți baza, de asemenea, pe uleiul de mușețel pentru prevenirea altor infecții.

 

3. Menta

De-a lungul mileniilor, uleiul esențial de mentă a servit ca un remediu pentru arsuri din cauza aburilor, cuptorului sau sobei. Efectul de răcire al mentolului calmează pielea arsă și o ajută să se vindece rapid.

 

4. Neroli

Uleiul de Neroli este unul dintre uleiurile esențiale recomandate pentru a scăpa de cicatricile cauzate de arsuri. Acest ulei este util în vindecarea cicatricilor vechi și noi. Pentru a trata o cicatrice cauzată de arsuri, amestecați 30 ml de ulei de semințe de trandafir cu zece picături de ulei esențial de neroli și aplicați acest amestec de două ori pe zi. Este imperativ să fiți consecvenți cu acest tratament, deoarece cicatricilor vechi le ia, în general, în jur de trei până la șase luni pentru a se ameliora.

 

5. Tea tree

Dacă vă confruntați cu dureri, atunci uleiul esențial de tea tree va fi o binecuvântare pentru dumneavoastră. Vă sugerăm, de asemenea, să aveți acest ulei esențial în kitul de prim ajutor, deoarece este foarte util în ameliorarea tuturor tipurilor de durere. În plus, uleiul esențial de tea tree este popular datorită proprietăților sale antiseptice, antifungice și antibacteriene, fiind unul dintre cele mai bune uleiuri esențiale pentru a preveni infecția ulterioară a arsurilor.

 

6. Imortele

Uleiul esențial de imortele este, de asemenea, un remediu excelent pentru arsurile care au afectat țesuturile învecinate. Efectele antiinflamatorii ale acestui ulei ajută la regenerarea celulelor. Acest ulei esențial este perfect pentru prevenirea cicatricilor și este cel mai eficient în vindecarea cicatricilor proaspete. Puteți, de asemenea, să vă bazați pe uleiul de imortele pentru gestionarea durerii.

 

7. Manuka

Uleiul esențial de manuka are proprietăți atât de vindecare a pielii, cât și antiseptice, fiind unul dintre cele mai bune uleiuri esențiale pentru tratarea arsurilor.

 

8. Lemn de trandafir

Uleiul esențial de lemn de trandafir poate fi benefic pentru cei care sunt obosiți din cauza stresului sau au probleme cu pielea, leziuni și dureri de cap. Uleiul de lemn de trandafir poate fi util, de asemenea, pentru îmbunătățirea flexibilității pielii și reducerea eczemelor, psoriazisului și acneei. Datorită calităților sale antibacteriene, uleiul de lemn de trandafir este unul dintre uleiurile pe care le recomandăm pentru a preveni infecțiile ulterioare ale arsurilor. Nu există efecte adverse în utilizarea uleiului de lemn de trandafir. Poate fi folosit local, sau într-un difuzor de aromoterapie.

 

9. Salvie

Pentru ameliorarea durerii cauzate de arsuri, vă puteți baza pe uleiul esențial de salvie, ca pe un antiinflamator puternic. Nu există efecte negative cunoscute în utilizarea acestui ulei, atunci când este folosit în proporții corespunzătoare. Poate fi luat pe cale orală (se adaugă la alimente) sau se aplică local. Ca întotdeauna, vă rugăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a ingera orice uleiuri esențiale, în cazul în care există condiții de sănătate subiacente.

 

10. Gălbenele

Uleiul esențial de gălbenele are o mare valoare medicinală în tratarea arsurilor. Proprietatea sa antiinflamatorie reduce inflamația și roșeața zonei afectate. În afară de aceasta, el ajută la regenerarea celulară și accelerează procesul de vindecare. Aplicarea regulată a acestui ulei esențial asupra arsurilor va ajuta la prevenirea cicatricilor.

 

11. Eucalipt

Uleiul esențial de eucalipt este un agent antiseptic și antimicrobian, ceea ce îl face extrem de util pentru prevenirea infectării zonelor arse. În afară de utilitatea sa ca agent antiseptic și antimicrobian, adesea uleiul de eucalipt este un remediu natural anti-durere.

 

12. Lemongrass

Uleiul esențial de lemongrass este un bine cunoscut inhibitor al creșterii bacteriene și microbiene în organism. Prin urmare, vă puteți aștepta ca uleiul de lemongrass să acționeze ca un scut și să vă facă arsurile mai puțin predispuse la infecții.

 

Rețete pe bază de uleiuri esențiale, recomandate pentru tratarea arsurilor

Rețeta 1 – Comprese / spălare de urgență

ingrediente:

O cană cu apă, la aproximativ 10° C

5 picături de ulei de lavandă

Preparare:

Adăugați 5 picături de ulei esențial de lavandă în apă și amestecați bine pentru a difuza uleiul. Acum, luați o cârpă moale, înmuiați-o în acest amestec și aplicați-o pe arsură. Lăsați compresa pe arsură timp de 15 minute și repetați această procedură de cel puțin trei ori pe zi. O altă modalitate de a utiliza această rețetă este de a scufunda zona afectată în amestec pentru o anumită perioadă de timp.

 

Rețeta 2 – O formulă excelentă după ce s-a produs arsura

ingrediente:

Mentă – 2 picături

Lavandă – 25 picături

Ulei de floarea-soarelui – 30 ml

Preparare:

Se amestecă toate ingredientele în cantitățile menționate mai sus. Agitați bine amestecul și folosiți-l de mai multe ori pe parcursul unei zile peste locul ars. În loc de mentă, puteți lua în considerare utilizarea uleiului de imortele.

Vă recomandăm cu încredere această rețetă de uleiuri esențiale și pentru arsurile solare. Asigurați-vă că aveți suficientă cantitate din acest amestec cu dumneavoastră, înainte de a vă aventura pe plajă!

 

Zece rețete cu uleiuri esențiale pentru o vindecare rapidă a arsurilor și cicatricilor

Rețeta 3 – Aplicarea uleiului pur de lavandă

Pentru arsuri mai ușoare, aplicați ulei pur de lavandă pe zona afectată. Repetați această procedură de 2-3 ori pe zi, până când arsura s-a vindecat în întregime. Faceți un plasture de testare, ca să vedeți dacă nu cumva aveți reacții alergice la uleiul esențial nediluat.

Rețeta 4 – Spray cu ulei de lavandă

Puteți să vă pregătiți propriul spray prin adăugarea a 20 de picături de ulei esențial de lavandă la 2 ceștide apă distilată. Turnați acum acest amestec într-o sticlă cupulverizator. Ori de câte ori este necesar, agitați bine și pulverizați pe zonele afectate.

 

Rețeta 5 – Ulei de lavandă și aloe vera

Pregătiți-vă propriul amestec de ulei esențial de lavandă și gel de Aloe Vera amestecând 1 ceașcă de gel proaspăt de aloe cu 20 de picături de ulei de lavandă. Uleiul de lavandă și gelul de aloe fac împreună un amestec fantastic de vindecare, astfel încât să îl puteți aplica la fiecare două ore pentru a reduce durerea.

Dacă arsuradvs. are nevoie de o compresă, aplicați 4-5 picături din acest amestec de ulei esențial pe un plasture de tifon steril și acoperiți rana cu ajutorul acestuia. Nu uitați să îl schimbați la fiecare câteva ore pentru a evita infecția, deoarece arsurile sunt predispuse la infecții.

 

Rețeta 6 – O formulă de pregătit în casă

La un castron cu apă rece, adăugați 8 picături de ulei de lavandă sau 5 picături de mușețel roman pentru fiecare ceașcă de apă rece. Adăugați câteva cuburi de gheață dacă este necesar. Înmuiați zonaarsă în această apă pentru o alinare imediată.

Dacă zona afectată nu este o mână, un deget sau o parte care poate fi rapid scufundată în apă, utilizați o compresă rece.

Asigurați-vă că nu vă îngheață zonaarsă. Trebuie să utilizați apă rece, nu apă rece ca gheața. Câteva cuburi de gheață vor ajuta la menținerea apei reci.

Rețeta 7 – Rețetă pentru a preveni cicatricile

O rețetă minunată, care ajută la prevenirea cicatrizării este aceea de a pregăti un amestec din următoarele uleiuri: lavandă, imortele și Neroli, împreună cu două uleiuri de bază extraordinare: de măceșe și de alune. Toate ingredientele trebuie amestecate în proporții egale.

Evident, orice arsură severă, inclusiv arsurile solare, trebuie tratată de un medic. Nu încercați să rezolvați arsuri grave folosind uleiuri esențiale, fără a solicita sfatul unui medic.

 

Rețeta 8 – Amestec confortabil pentru arsurile solare

Într-o cadăcu apă rece, adăugați următoarele ingrediente:

Menta – 1 picătură

Imortele – 2 picături

Mușețel roman – 2 picături

Lavandă – 8 picături

Indicații:

Într-o cadă cu apă rece, adăugați ingredientele menționate mai sus și înmuiați zona arsă în amestec, timp de cincisprezece până la douăzeci de minute. Nu curățați locurile arse. Puteți repeta procesul la fiecare două ore, până când disconfortul dispare. Adăugați câteva cuburi de gheață în apă dacă doriți să mențineți apa rece.

Utilizați o mică cană pentru a înmuia zonele care nu pot fi scufundate în apă. De asemenea, puteți lua în considerare adăugarea unei cantități mici de bicarbonat de sodiu în baia dvs. pentru o alinare suplimentară a zonelor arse.

 

Rețeta 9 – Un amestec liniștitor pentru arsuri

ingrediente:

20 picături de ulei de lavandă

1 linguriță ulei de cătină

5 lingurițe de suc sau gel de Aloe Vera

Preparare:

Se adaugă toate ingredientele într-un recipient din sticlă de 30 ml și se amestecă bine. Aplicați pe arsură folosind o rondea de bumbac, cât mai ușor posibil. Se amestecă bine înainte de fiecare aplicare.

 

Rețeta 10 – Comprese lavabile cu ulei de lavandă

ingrediente:

Apă rece

4-6 picături de ulei de lavandă (și/sau mușețel)

O cârpă

Instrucțiuni:

Puneți 2 căni de apă rece într-un vas din material inert chimicși adăugați uleiurile esențiale în el.

Se amestecă bine pentru a distribui uleiurile.

Înmuiați cârpa în această apă și stoarceți-o bine.

Aplicați compresa rece zona cu arsuri.

 

Rețeta 11 – O combinație eficientă pentru cicatrici

ingrediente:

60 ml de ulei de sâmburi de struguri

3 până la 5 picături de ulei de lavandă

5 picături de ulei de tea tree

Instrucțiuni:

Adăugați toate ingredientele într-un recipient din sticlă și lăsați-le să stea pentru o zi sau două. Agitați cu atenție înainte de a-l aplica pe zonele cu cicatrici.

 

Rețeta 12 – Amestec calmant pentru arsuri

ingrediente:

2 picături de mentă

5 picături de lemn de cedru

10 picături de melaleuca

3 picături de ulei de trandafir

20 picături de lavandă

25 picături de tămâie

10 picături de coriandru

Flacon de pulverizare de 150 ml

3 pipete pline de argint coloidal

Instrucțiuni:

Adăugați toate ingredientele și umpleți restul sticlei cu apă de Aloe Vera. Păstrați în frigider și agitați bine înainte de a-l folosi, într-un difuzor sau într-o sticlă de pulverizare.

Nu toți aveți aceste uleiuri esențiale la îndemână la domiciliu, așa că am inclus și câteva remedii naturale la domiciliu, folosind ingrediente simple, care pot oferi o alinare imediată a arsurilor. Dorim să subliniem faptul că utilizarea uleiurilor esențiale va oferi rezultate mai bune pe termen lung, atunci când este vorba de tratarea arsurilor, a arsurilor solare și a cicatricilor.