Astm

 

Am astm și alergii de când aveam douăzeci de ani. Deoarece de când sunt alergic la orice, nu pot să folosesc nici chiar inhalatorul pentru astm, nici să iau vreun alt tratament medicamentos, antibiotice sau spray-uri. Am încercat un argint coloidal de pe piață, dar nu m-a ajutat prea mult. Nu știam că, de fapt, există o diferență mare între tipurile de argint coloidal de pe piață, până am căutat pe internet și am găsit argintul coloidal. Am comandat o sticla si pulverizator și am folosit 5ml în tratament și 5ml pe gură. În primele câteva zile nu am putut să fac tratamentul complet, dar gradat am reușit să-l fac. Pot să spun că de atunci am putut să respir normal, așa cum n-am putut mult timp fără să nu tușesc și fără să am nevoie de tratament. Acest argint coloidal efectiv mi-a curățat plămânii și cu siguranță mi-a ajutat în cazul astmului și al infecției de la plămâni. Cu ajutorul pulverizatorului nu am reușit să ajung bine la infecția din zona sinusurilor, dar apoi am încercat instilațiile nazale cu argint coloidal și acum mă simt ca nou, cu sinusurile și plămânii curați. (M. S.)

N.S. Uneori argintul coloidal trebuie asociat cu aurul sau cuprul coloidal pentru astfel de afecţiuni. Desigur, se menţine în gură, şi abia după aceea se înghite. În acest caz se poate utiliza şi diluat, oricât de mult, de exemplu 10-15 ml în apa plată pe care o bem pe parcursul zilei.