Propolisul Verde Brazilian protejează împotriva deteriorării retinei in vitro și in vivo

Authors Inokuchi Y, Shimazawa M, Nakajima Y, Suemori S, Mishima S,

Hara H.

Link Evid Based Complement Alternat Med. 2006 Mar;3(1):71-7.

Research

Institute

Department of Biofunctional Molecules, Gifu Pharmaceutical

University, Mitahora-Higashi, Japan.

Rezumat

Propolisul, un produs al albinelor, a dobândit popularitate ca aliment și remediu naturist. S-a arătat faptul că constituenții săi exercită efecte farmacologice (anticancerigene, antimicrobiene și antiinflamatorii). S-a investigat dacă propolisul verde brazilian exercită efecte neuroprotectoare în ceea ce privește retina in vitro și/sau in vivo. In vitro, deteriorarea retinei a fost indusă de expunerea timp de 24 de ore la peroxid de hidrogen (H2O2) și viabilitatea celulară a fost măsurată cu Hoechst 33342 și YOPRO-1 sau cu ajutorul unui test cu resazurină. Propolisul a inhibat neurotoxicitatea și apoptoza indusă în celulele ganglionare retiniene cultivate (RGC-5, o linie de celule ganglionare de la șobolani, transformată folosind virusul E1A) prin expunerea timp de 24 de ore la H2O2. De asemenea, propolisul a inhibat neurotoxicitatea indusă în culturile RGC-5 de staurosporină. Privitor la posibilul mecanism de acțiune a propolisului, în cazul preparatelor omogenizate de retină de porc, propolisul a protejat împotriva stresului oxidativ (peroxidarea lipidică) la fel ca și trolox (vitamina E, solubilă în apă). În cazul cobailor, in vivo, propolisul (100 mg/kg, intraperitoneal, administrat de 4 ori) a redus deteriorarea retinei (scăderea celulelor ganglionare retiniene și a grosimii stratului plexiform interior) indusă de injectarea intravitroasă in vivo cu N-methyl-d-aspartat. Aceste rezultate arată că propolisul verde brazilian are efecte neuroprotectoare împotriva deteriorării retinei, atât in vitro, cât și in vivo, și că inhibiția stresului oxidativ indusă de propolis poate fi răspunzătoare, în parte, pentru aceste efecte neuroprotectoare.