După un an de corecturi și adăugiri, modificări și … modificări la modificări, iată, aveți la dispoziție a treia ediție a acestei cărți.

Cartea este unică în România, datorită spectrului larg al informațiilor prezentate și abordării științifice și (atât cât a fost cu putință ceva mai) aprofundate a subiectului.

Din carte nu lipsesc nici abordările tradiționale și chiar ezoterice ale domeniului, care pot pune într-o lumină nouă acest subiect.

Totodată, capitole importante sunt cele cuprinzând mărturiilor culese de-a lungul timpului (nu doar de către noi, desigur) și, foarte important, o serie de demistificări necesare, dat fiind faptul că în acest domeniu s-au scris și (destul de) multe inepții.

Această carte se adresează tuturor celor care au nevoie de o nouă perspectivă asupra modului în care unele minerale, utilizate cu înţelepciune, pot servi îmbunătăţirii condiţiei noastre, în special din punctul de vedere al sănătăţii trupeşti, emoţionale, şi uneori chiar spirituale.

[…]

Subiectul principal al acestei cărţi este argintul coloidal. Această abordare este datorată mai degrabă utilizării ample a argintului în scop terapeutic pe parcursul ultimelor două secole, şi nu neapărat faptului că alte minerale nu şi-ar merita un loc însemnat într-o astfel de lucrare.

[…]

Modificările şi adăugirile pe care le puteţi regăsi în ediţia a treia sunt importante.

Astfel, au fost adăugate o serie de capitole noi, cu informaţii foarte semnificative: capitolele 4, 5, 6, 10, 11.

Totodată, au fost revizuite capitole importante, în special privitoare la o serie subiecte ceva mai delicate, precum cele cuprinse în capitolele 3 şi 8, şi s-au adăugat în lista de produse o seamă de produse noi (vezi capitolul 45), concretizate ca urmare a activităţii de cercetare desfăşurată în ultimii doi ani.

Nu în ultimul rând, s-a căutat corectarea multor exprimări neclare sau chiar eronate, precum şi a erorilor de redactare. Din fericire, mai în glumă mai în serios, mai urmează încă o corectură, cea care va fi realizată cu ocazia redactării ediţiei a patra.

Iată în continuare și cuprinsul cărții:

CUPRINS:

Cuvânt înainte şi prefaţă………………………………………………………………………          p.  5

Cap. I: Scurtă istorie a utilizării argintului şi a argintului coloidal ……………..           p.  7

Cap. II: Generalităţi despre metalele coloidale …………………………………………         p. 10

Cap. III: Aspectul suspensiilor coloidale ………………………………………………….       p. 12

Cap. IV: Concentraţia mineralelor coloidale ……………………………………………..       p. 16

Cap. V: Și nu în ultimul rând, ambalajul mineralelor coloidale ……………………        p. 23

Cap. VI: Preparate nanotehnologice în medicina Ayurveda:

 cenușile metalice “bhasma”……………………………………………………….       p. 29

Cap. VII: Diferite forme de argint coloidal ……………………………………………….       p. 32

Cap. VIII: Argint coloidal sau nanoparticule de argint? ………………………………       p. 36

Cap. IX: Interconversia argintului cu oxidul de argint în nanoparticule ……..           p. 42

Cap. X: Soarta ionilor de argint în stomac ………………………………………………….     p. 44

Cap. XI: Ioni versus nanoparticule: care sunt mai eficiente? …………………………     p. 48

Cap. XII: Întrebări pertinente, informaţii eronate despre argintul

  coloidal ………………………………………………………………………………….      p. 54

Cap. XIII: Mecanisme de acţiune ale argintului ………………………………………….      p. 69

Cap. XIV: Proprietăţile germicide ale argintului coloidal …………………………….        p. 72

Cap. XV: Argintul utilizat ca antibiotic sau antiviral ………………………………….        p. 74

Cap. XVI: Argintul coloidal în tratamentul rănilor ……………………………………..       p. 77

Cap. XVII: Ionoforeza utilizând cupru şi argint …………………………………………..     p. 80

Cap. XVIII: Argintul în homeopatie …………………………………………………………..    p. 81

Cap. XIX: Argintul în esoterismul occidental ……………………………………………..     p. 85

Cap. XX: Argintul în medicina Ayurveda …………………………………………………..     p. 87

Cap. XXI: Argintul ca supliment alimentar …………………………………………………     p. 88

Cap. XXII: Efectul Herxheimer …………………………………………………………………    p. 89

Cap. XXIII: Absorbţia şi eliminarea argintului ……………………………………………     p. 92

Cap. XXIV: Toxicitatea argintului. Ce cantitate poate deveni dăunătoare? ……..       p. 96

Cap. XXV: Alte aspecte ale toxicităţii argintului …………………………………………      p. 100

Cap. XXVI: Argyria. Tratamente pentru Argyria ………………………………………..      p. 102

Cap. XXVII: Argintul: în ce cantitate este necesar? Protocoale de tratament ….        p.107

Cap. XXVIII: Viitorul argintului coloidal …………………………………………………..     p.116

Cap. XXIX: Cercetări moderne privitoare la nanoparticulele de argint …………..       p.118

Cap. XXX: Aurul coloidal şi utilizările sale terapeutice de-a lungul

  timpului ………………………………………………………………………………..     p.137

Cap. XXXI: Aurul în esoterismul occidental şi în medicina Ayurveda.

Implicaţii asupra înţelegerii rolului fiziologic al aurului ……………         p. 140

Cap. XXXII: Aurul în homeopatie ……………………………………………………………      p. 144

Cap. XXXIII: Cercetări moderne asupra nanoparticulelor de aur …………………        p. 147

Cap. XXXIV: Cuprul coloidal. Fiziologia cuprului …………………………………….       p. 153

Cap. XXXV: Cuprul în Ayurveda, în medicina homeopatică şi în

 esoterismul occidental …………………………………………………………       p. 158

Cap. XXXVI: Cercetări moderne asupra cuprului și nanoparticulelor

 de cupru ……………………………………………………………………………       p. 163

Cap. XXXVII: Platina coloidală. Generalităţi ……………………………………………        p. 165

Cap. XXXVIII: Platina în medicina homeopatică şi în

 esoterismul occidental …………………………………………………….         p. 166

Cap. XXXIX: Cercetări moderne asupra nanoparticulelor de platină ……………        p. 171

Cap. XXXX: Alte minerale ……………………………………………………………………..      p. 174

Cap. XXXXI: Minerale organice, pe scurt …………………………………………………      p. 188

Cap. XXXXII: Mărturii și sugestii de utilizare pentru argintul coloidal …………        p. 189

Cap. XXXXIII: Mărturii și sugestii de utilizare pentru aurul coloidal ……………       p. 227

Cap. XXXXIV: Mărturii și sugestii de utilizare pentru cuprul coloidal …………        p. 232

Cap. XXXXV: Produse pe bază de minerale coloidale ……………………………….        p. 235

Cap. XXXXVI: Dispozitive de electroterapie ……………………………………………        p. 248