Argyria. Tratamente pentru Argyria

 

Mare parte a literaturii medicale afirmă că singurul efect advers al consumului de argint în exces este Argyria. Desigur, această afirmație este valabilă în cazul unei exagerări „moderate”, adică atunci când nu sunt depășite limitele de toxicitate acută, ci doar cele de toxicitate cronică.

Argyria se manifestă printr-o pigmentare gri a pielii și a mucoaselor, produsă de depunerea de argint în corp. Odată instalată, această colorare pare să aibă un caracter permanent, însă există cazuri în care se pare că argyria a fost eliminată.

Această condiție pare să nu aibă efecte secundare, nefiind încă atins nivelul la care eventuala acumulare de argint să aibă și efecte fiziologice. În 1939, Hill și Pillsbury, în cartea lor, „Argyria. Farmacologia argintului”, menționau că: „o trăsătură remarcabilă a acestei afecțiuni este aceea că nu există nicio evidență a vreunei perturbări psihologice sau a vreunei modificări fiziologice ale organelor și țesuturilor în care s-a produs acumularea respectivă de argint. În afara pigmentării, aparența macroscopică și microscopică a respectivelor țesuturi este normală. Ca atare, Argyria este o afecțiune semnificativă doar din punct de vedere cosmetic”.

 

 

 

La acea dată, adică în 1939, Hill și Pillsbury au putut descoperi doar 239 de cazuri raportate de Argyria. Trebuie să ținem cont că aceste cazuri acopereau totuși o durată de patru decenii, în conditiile în care în acea perioadă argintul era foarte des utilizat, fiind practic singurul antibiotic. Peste jumătate dintre cazuri erau asociate cu utilizarea azotatului de argint și implicau utilizatori cronici, duratele de tratament în cazul lor fiind de 3-25 de ani. Chiar și în aceste condiții, ei au tras concluzia că, până și în cazul utilizării azotatului de argint, riscul de a dezvolta argyria este extrem de redus în situația în care cantitatea totală injectată nu depășește 6 grame.

Raportat la zilele noastre, când utilizarea antibioticelor este la fel de răspândită precum era utilizarea argintului în acea perioadă, 239 de cazuri în care au fost semnalate efecte secundare, și acestea doar de natură „cosmetică”, înseamnă extrem de puțin.

Mai mult, se estimează că, dintre miile de persoane care au consumat argint coloidal în ultimele decenii, au existat chiar și mai puține cazuri în care să se fi semnalat apariția acestei afecțiuni. În fapt, în ultimele decenii nu a fost cunoscut niciunul în care efectul să fi fost produs de către argintul coloidal, ci, în toate, chiar de natură recentă, au fost implicați diverși compuși ai argintului.

Un astfel de caz mediatizat este cel al lui Rosemary Jacobs, caz raportat în 1999: „O femeie de 56 de ani, cu pielea decolorată încă de la 14 ani. La vârsta de 11 ani i-au fost prescrise picături nazale de o compoziție necunoscută, pentru eliminarea alergiilor și, după trei ani, pielea ei a devenit gri.” În acea perioadă a anilor 1940, picăturile de azotat de argint erau prescrise în mod curent.

Subliniem încă o dată că azotatul de argint este o sare caustică. El nu este argint coloidal.

Un alt caz foarte mediatizat a fost acela al lui Stan Jones, un caz mult mai recent. Acesta a consumat timp de doi ani, circa 250 ml zilnic, un „argint coloidal de casă”, produs, desigur, chiar de către el însuși. Ghilimelele ne sugerează, așa cum ne-am obișnuit deja, că ceea ce a baut el nu a fost nici pe departe argint coloidal, deoarece el a preparat produsul respectiv din apa de robinet „suplimentată” cu sare de bucătărie. Desigur, compusul final a fost clorură de argint, într-o concentrație necunoscută, însă în mod cert foarte ridicată. Pe lângă faptul că nu a folosit argint coloidal, cantitatea totală a fost si de această dată foarte ridicată față de cantitățile utilizate în mod curent în scop terapeutic.

Au mai existat și alte cazuri foarte populare de Argyria, cel mai cunoscut fiind poate cel al lui Paul Karason, pe care îl vom detalia în continuare, deoarece foarte multe persoane au numit cazul respectiv „înșelătoria omului albastru”.

Povestea sa este relatată aproape identic în toate interviurile televizate la care a participat.

Mai întâi, Paul Karason susține că, deși a băut timp de câțiva ani ceea ce el numea „argint coloidal”, nu a avut nicio problemă. Ne îndoim de acest fapt, deoarece considerăm că problema ar fi apărut oricum, deși mai târziu, însă, cu toate acestea, el susține că abia după ce l-a aplicat pe piele, pielea sa a căpătat în mod rapid o nuanță de gri.

În plus, într-un asemenea interviu, medicul invitat în emisiune susținea ferm că el, Karason, ar fi trebuit deja să sufere de probleme cu rinichii, cu ficatul, eventual chiar și de paralizii. Cu toate acestea, Paul Karason a fost destul de ferm, negând că ar fi avut aceste probleme. Totodată, el menționează că i-au dispărut o serie de afecțiuni (reflux acid, dermatită, artrită), care îl marcau destul de sever, în contradicție cu opinia „medicală științifică”, ce susține că nu se cunosc efecte pozitive ale utilizării argintului sub formă internă. Într-un alt interviu el declară că nu a răcit niciodată de atunci, ceea ce este destul de semnificativ pentru o perioadă de 14 ani.

În plus, cantitatea zilnică de „argint coloidal” pe care a băut-o a fost de circa 300 ml. Vă rugăm să remarcați acest „amănunt”. Paul Karason a consumat în 14 ani cam 1500 de litri, „doza” zilnică fiind de circa 300 ml! În plus, într-unul dintre interviurile acordate (care la un moment dat a „disparut” de pe internet), el a arătat unui reporter modul în care producea „argintul coloidal”. Acest mod era identic cu cel menționat mai devreme în cazul lui Stan Jones, produsul final fiind clorură de argint și nu argint coloidal. Evident, concentrația în argint a produsului final era necunoscută.

Ceea ce i-a revoltat pe utilizatorii și producătorii de argint coloidal la vremea respectivă au fost mai ales virulența și perseverența cu care a fost prezentat și reluat cazul respectiv.

Dacă cineva ar lua o supradoză de aspirină sau de diazepam sau alt medicament, ar fi de blamat medicamentele respective? Nu! Foarte rar s-ar publica ceva și dacă, în urma unor doze „normale”, ar apărea în mod sistematic efecte negative, atunci produsul respectiv ar putea fi, eventual, retras de pe piață, însă niciodată cu un astfel de tam-tam ca în cazul respectiv. O asemenea „reclamă” nu poate fi deloc întâmplătoare…

Cum ar fi dacă cineva ar utiliza zilnic, timp de 14 ani, un antibiotic? Să vedem ce efecte adverse pot apărea în cazul utilizării pe termen scurt a multor asemenea antibiotice: diaree, hipersensibilitate, amețeli, mâncărimi, neurotixicitate, urticarie, suprainfecție (inclusiv cu candida), febră, vomă, eriteme, dermatite, edeme etc.

Dacă administrarea ar fi pe termen lung, ce s-ar petrece cu consumatorii acestora? Consumul de argint coloidal nu a produs asemenea efecte nici după ani de folosire sistematică și totuși este blamat mai ceva decât cianura de potasiu sau decât deșeurile radioactive! În zilele noastre, culmea este că astfel de medicamente nocive pot fi patentate, avizate și produse fără prea multă bătaie de cap. Însă argintul coloidal, care, dimpotrivă, este atât de benefic, este ignorant cu bună știință…

Argyria este cunoscută de zeci de ani. Cazurile au fost relativ puține, chiar și atunci când argintul era folosit ca antibiotic în concentrații extraordinar de mari. Un astfel de caz, precum cel al lui Karason, este o situație nefericită de perseverență într-o eroare.

Deși s-a considerat că „argintul coloidal” a fost cauza principală în toate cazurile moderne referitoare la această afecțiune, în momentul în care au fost studiate documentele cazului, în mod sistematic s-a descoperit că agentul care a creat probleme a fost de fapt un compus de argint. Acest lucru ar trebui să ne dea de gândit. Desigur, aceasta nu înseamnă neapărat că argintul coloidal nu poate avea acest efect, ci că în realitate nu se cunosc cazuri concrete cauzate de el.

Iar dacă, așa cum au demonstrat-o chiar și studiile moderne, argintul coloidal poate inactiva virusul HIV (precum și alți viruși care produc infecții și care determină o rată de mortalitate extrem de ridicată) și are de asemenea efect asupra altor afecțiuni (deocamdată) incurabile sau foarte greu vindecabile, le adresăm o întrebare de natură retorică celor care cred că ar putea deveni albaștri sau gri din cauza consumului de argintul coloidal: Care este cea mai bună alegere, să fii gri sau să fii mort?

O chestiune delicată legată de Argyria este faptul că nu se cunoaște o modalitate clară de a elimina această condiție cosmetică. Există puține cazuri de Argyria, ca atare și mai puține în care s-a încercat vreun tratament. Cu toate acestea, la un moment dat, a circulat pe internet povestea unei persoane care susținea că a reușit să elimine pigmentația respectivă.

Persoana respectivă a utilizat timp de doi ani și jumătate circa 1 litru de clorură de argint de concentrație necunoscută, vindecându-se astfel de boala de care suferea, un neurosifilis foarte avansat.

Totuși, ca urmare a ingerării unor cantități mari de clorură de argint, persoana respectivă a dezvoltat Argyria într-o formă destul de severă.

Foarte perseverentă însă, după circa șase luni de eforturi, ea a reușit și eliminarea Argyriei, printr-un program susținut și sistematic de suplimentare alimentară. După ce a eliminat Argyria, a întrerupt programul de suplimentare alimentară și a reluat consumul de clorură de argint. Destul de rapid, pielea sa a început să devină din nou gri. După aceasta, a întrerupt din nou consumul de argint și a reluat programul de suplimentare alimentară, culoarea pielii sale revenind din nou la normal.

Mai mult decât atât, persoana respectivă avea spirochete în ochi, fiind aproape lipsită de vedere. Însă după tratament ea a putut să vadă perfect.

Lista simptomelor „îngenuncheate” de către argintul coloidal este foarte mare în acest caz: puseuri de febră de 3-5 ori zilnic, infecție cronică și severă a plămânilor, inflamare a ficatului, oprirea completă a sistemului excretor, reducerea capacităților cognitive, oboseală extremă.

Iată în continuare și rețeta utilizată pentru îndepărtarea Argyriei:

– 3 x 1000 mg Vitamina E  (aceasta poate reprezenta o doza periculoasă de vitamina E);

– 0,1 mg Seleniu;

– 2 x 1000 mg Vitamina C;

– 1 tabletă de complex de vitamina B având următorul conținut de substanțe active: Thiamine HCI (B1) 100 mg, Riboflavin (B2) 100 mg, Niacinamide 100 mg, Pyridoxine HCI (B6) 100 mg, Folic acid 400 mcg, Cyanocobalamin (B12) 100 mcg, d-Biotin 100 mcg, d-Calcium pantothenate (Pantothenic acid) 100 mg, Inositol 100 mg, PABA 100 mg, Choline 46 mg);

– 1 linguriță de pulbere de kelp;

– 1 linguriță MSM (Metilsulfonilmetan).

Această formulă de suplimentare alimentară s-a utilizat în fiecare dimineață, împreună cu circa 1 litru de apă, cantitatea totală de apă băută zilnic fiind de circa 3 litri. Foarte important, se specifică faptul că toate componentele ar trebui să fie pe cât posibil de origine naturală.