Proprietățile germicide ale argintului

 

De-a lungul timpului au existat multe rapoarte legate de efectul argintului asupra germenilor patogeni. Ele nu au fost foarte sistematice, datorită multitudinii de sortimente de produse pe bază de argint, pornind de la sărurile de argint, continuând cu argintul proteinat, iar mai apoi cu suspensiile de nanoparticule de argint, sub diverse forme și concentrații.

Vom rezuma în cele ce urmează o serie de astfel de rezultate. Dispersia largă a efectelor este datorată tocmai paletei largi de compuși utilizați, neexistând un consens în ceea ce privește sortimentul și concentrația cu eficiență maximă.

 

– 1912: o serie de studii precizează că argintul coloidal preparat pe cale chimică a fost utilizat pentru a ucide culturile de B. Coli Communis, B. Tuberculosus, Diplococcus Gonorrhea, precum și diverse alte forme de streptococi și stafilococi. Produsul de bază avea concentrația de 500 ppm, însă rezultate bune au fost observate chiar și la concentrații reduse, de 5 ppm, 10 ppm și, în câteva cazuri, chiar și de 1 ppm.

 

 

 

– 1914: un art articol raportează rezultatele unui studiu in vitro asupra efectului argintului coloidal asupra culturilor bacilului tifoid. Și de această dată argintul coloidal utilizat avea concentrația de bază de 500 ppm, fiind produs pe cale chimică. Gama de concentrații testată a fost de 5-500 ppm. Toți bacilii au murit în circa 30 de minute la concentrația de 500 ppm și în două ore la concentrația de 10 ppm. La concentrația de 5 ppm nu s-au observat rezultate notabile.

– 1995: W. Burgdorfer, NIH, susține că rezultatele experimentelor cu argint coloidal la concentrații de 150 ppm arată că au fost eliminate spirochetele B. Borelia și B. Hermsii în 24 de ore.

– 1995: E. Henderson, Școala medicală a Universității Temple, descrie rezultatele testării in vitro a argintului proteinat asupra virusului HIV în liniile de celule M57-3 (limfoblastoide umane). Raportul arată că expunerea la concentrații cuprinse între 10 și 100 ppm au inhibat replicarea virusului, în timp ce concentrația de 1000 ppm a eliminat complet virusul. În mod similar, utilizarea argintului proteinat a inhibat reactivarea latentă a virusului în aceeași linie de celule.

– Alte astfel de studii arată că argintul proteinat a inhibat creșterea E. Coli și S. Aureus, la concentrații de 1500 ppm, dar nu și de 150 ppm. C. Albicans a fost distrusă la concentrații cuprinse între 46 și 93 ppm și inhibată la concentrații cuprinse între 0,7 și 1,4 ppm, in vitro. C. Neoformans a fost distrus la concentrații de 150-300 ppm și inhibat la concentrații de 0,3 ppm, in vitro.

A se nota că toate aceste rezultate prezentate mai sus se referă la argintul proteinat. În mod evident, deși producerea sa este mai simplă, eficiența sa este semnificativ mai slabă decât a compușilor ionici de argint sau decât a argintului coloidal. 

Dr. Ronald Gibbs a realizat o serie de experiențe asupra mai multor sortimente de argint coloidal. Astfel, el a ajuns la următoarele concluzii:

– eficiența crește odată cu creșterea concentrației de argint;

– cu cât particulele sunt mai mici, cu atât eficiența este mai ridicată;

– în cazul în care concentrația nu este suficientă, este posibil ca numărul coloniilor bacteriene să scadă un timp, după care să revină la concentrația inițială;

– argintul coloidal aplicat într-o serie de doze este mai eficient decât cel aplicat într-o singură doza, în cantitate mai ridicată.

Carr și colaboratorii săi au realizat studii antibacteriene in vitro asupra a 657 de tipuri diferite, provenind de la 22 de specii de bacterii, folosind sulfadiazina de argint. Acest fapt pare să fie sursa afirmației extrem de răspândite, aceea că „argintul coloidal vindecă peste 650 de boli”. După cum puteți vedea, nu este vorba chiar de argint coloidal și nici de 650 de boli, deși argintul coloidal are proprietăți asemănătoare, iar în multe cazuri este chiar mai eficient.