Argintul coloidal în tratamentul rănilor

 

Deoarece argintul, sub diverse forme, are capacitatea de a ucide sau inhiba multe organisme patologice la contactul cu acestea, el are ca utilitate potențială pe aceea de antiseptic local pentru aplicarea pe răni, tăieturi, zgârieturi, arsuri, infecții ale pielii etc. Metode posibile de aplicare includ irigarea zonei cu o seringă, aplicarea asupra arsurilor și a infecțiilor pielii prin intermediul unei mese umezite cu soluția care conține argint, aplicarea cu un pulverizator, sub formă de unguente etc.

Cartea „Corpul electric”, scrisa de către dr. Robert Becker și Gary Selden, discută munca de pionierat realizata de dr. Becker și de către colaboratorii săi, legată de rolul electricității în vindecare și în regenerarea țesuturilor. În pasajele care urmează vom sublinia și o serie de afirmații referitoare la acest subiect, extrase din capitolul 8 al acestei cărți: „Bagheta de argint”.

 

 

 

„În testele preliminare am observat că electrozii de argint, atunci când sunt polarizați pozitiv, sunt capabili să distrugă toate tipurile de bacterii pe o rază mai mare de un centimetru. […] Observațiile noastre preliminare s-au dovedit a fi adevărate. Argintul, la polul pozitiv, a distrus sau a dezactivat orice tip de bacterie, fără efecte secundare, chiar și la curenți foarte mici. […] Suntem siguri că rolul determinant în această acțiune l-au avut ionii de argint, și nu curentul prin electrozi, mai ales după ce am descoperit că mediul de cultură impregnat deja cu argint a distrus noile bacterii plasate acolo, chiar și după ce curentul a fost întrerupt.”

Notă: Aplicarea curenților respectivi, cu densități de curent de circa 100-200 nA/cm2 a dus la formarea de ioni de argint în zona ce înconjura electrodul. Din această densitate de curent rezultă faptul că, deși respectiva concentrație de argint era foarte redusă, ea a avut totuși un efect semnificativ.

De altfel, înainte de epoca antibioticelor, pansamentele rănilor erau adesea realizate din foițe foarte subțiri de argint, iar ele chiar aveau efect, deși, în mod evident, difuzia ionilor de argint era extrem de redusă.

„Este posibil că abia am zgâriat suprafața efectelor pozitive de natură medicală ale argintului. Deja este un instrument extraordinar: stimulează celulele care susțin formarea oaselor, distruge cele mai rezistente bacterii, stimulează vindecarea în leziunile pielii și în țesuturile moi. Chiar înaintea dezmembrării grupului nostru de cercetare, în timp ce studiam celulele sarcoamelor fibroase maligne (fibroblaste canceroase), am sesizat că argintul injectat electric (n.n. prin electrozi) a suspendat diviziunea lor celulară scăpată de sub control. […] Mai important decât toate acestea, am observat că ionii de argint astfel produși au capacitatea de a stimula producerea unui număr mare de celule nediferențiate.”

Becker declară în continuare că aplicarea combinată a argintului și a curenților continui de intensități reduse au cauzat de-diferențierea fibroblastelor. Fibroblastele sunt tipuri comune de celule care contribuie foarte mult la vindecare și regenerare atunci când sunt convertite la alte tipuri de celule. Trebuie subliniat că atât argintul, cât și aplicarea curentului au fost necesare pentru a se ajunge la acest rezultat.

Aceste rezultate sugerează faptul că principiul descoperit poate fi utilizat în tratarea rănilor sau a leziunilor accesibile, atunci când acestea sunt infectate. Tratarea unui abces, de exemplu, s-ar putea realiza cu un fir sau cu un ac de argint introdus în el, urmată de aplicarea unui curent cu intensitate corespunzătoare, redusă. O infecție a pielii ar putea să fie acoperită cu o folie subțire metalică, urmată de aplicarea curentului continuu. Posibilitățile sunt numeroase în această direcție.

Intensitatea de curent menționată se referă la cazul în care electrodul de argint este în contact direct cu țesutul. În cazul în care contactul nu este direct, ci realizat prin intermediul unei țesături, de exemplu, se va lua în calcul mai degrabă aria țesutului decât pe cea a electrodului.

Echipa dr. Becker a determinat de asemenea că distrugerea țesutului prin electroliză apărea atunci când tensiunea aplicată era mai mare sau egală cu 1,1 V. Ca atare, ei au menținut tensiunea aplicată la valoarea de 0,9 V.

Prin contrast, ionoforeza utilizează intensități de curent mai ridicate, cuprinse între 0,5 și 10 mA, depinzând de aria electrodului și de configurația în care este montat. Aceste intensități de curent sunt mult mai ridicate decât cele utilizate de dr. Becker și, în mod evident, nu ne putem aștepta ca rezultatele să fie similare.

În electrochirurgie, acolo unde electroliza este utilizată pentru a distruge porțiuni reduse de țesut, se utilizează intensități de curent de ordinul miliamperilor, însă ele sunt dirijate printr-o arie foarte restrânsă, cât un vârf de ac, densitățile de curent fiind de asemenea mult mai mari decât cele utilizate de dr. Becker. Desigur, dacă ar fi utilizate ace de argint, ar rezulta o difuzie masivă a ionilor de argint în țesutul respectiv. Este rezonabil a presupune că migrarea ionilor de argint într-un țesut necrozat ar putea duce la prevenirea dezvoltării infecțiilor.

Atunci când se estimează densitățile de curent utilizate într-un asemenea proces, este mai favorabil a se limita marginile de eroare, astfel încât curenții să se afle mai degrabă în zona intensităților reduse. Difuzia ionilor de argint are loc la orice intensitate de curent. Deși este mai rapidă odată cu creșterea intensității curentului, se pare că acest mod de a proceda nu este întotdeauna necesar.