Un răspuns universal valabil la această întrebare este dificil de dat, datorită variabilității condițiilor în care se poate manifesta aceeași afecțiune. În plus, există o dispersie destul de mare între tipurile și calitățile diferitelor produse, iar acest fapt devine din ce în ce mai important, deoarece, așa cum s-a arătat într-o serie de cercetări, efectele argintului sunt în funcție de: mărimea, forma, modul de obținere (în special precursorii acestora), modul de acoperire, stabilizare și eventual de funcționalizarea acestor nanoparticule.

Într-o referință anterioară cu privire la un electrocoloid, Electrargol (400 ppm), autorii au indicat că un tratament tipic la ființele umane poate implica injectarea unei cantități cuprinse între 5 și 20 ml într-un mușchi sau într-o venă majoră și că experiența lor arată că medicii nu ar trebui să aibă rețineri în injectarea intramusculară a 3-5 ml din această substanță.

La concentrația de 400 ppm, 2 ml conțin 1,2 mg de argint, iar 20 ml conțin 8 mg de argint. În unele cazuri, injectările de câte 5 ml au fost repetate la intervale de 24-48 de ore, de două sau trei ori, după cum a fost necesar.

Unele protocoale destinate tratării boreliozei recomandă, de exemplu, consumarea unei cantități de 1,3 – 3 litri de argint coloidal de concentrație 30 ppm, pe o perioadă de o lună (cantitate care poate sau nu să fie suficientă, în funcție de gravitatea cazului, mai ales având în vedere că administrarea orală nu permite absorbția întregii cantități de argint în corp).

Sunt foarte rare situațiile în care s-a menționat vindecarea unor boli infecțioase cu cantități reduse de argint (de exemplu, un pacient care suferă de o raceală comună este tratat cu 1 mg de argint, ceea ce corespunde unei cantități de 60 ml de argint coloidal de 15 ppm). Totuși, astfel de relatări  există și pot fi adevărate în cazul ființelor umane cu un sistem imunitar foarte bun și cărora le-a fost administrat tratamentul în fazele incipiente ale infecției.

Dr. Charcot și colaboratorii săi au menționat tratarea cu succes a peste 50 de cazuri de pneumonie virală,în care s-a utilizat argint coloidal de 30 ppm, în doze de o linguriță ingerată de câte trei ori pe zi, pentru perioade cuprinse între 4 și 30 de zile. În acest caz cantitatea de argint implicată în tratament este cuprinsă între 5,4 și 40,5 mg.

În farmacologie, pentru orice medicament sunt specificate atât doza efectivă, cât și cea letală. Raportul între aceste două doze (pentru 50% dintr-o populație) este numit indice terapeutic. Evident, este de dorit ca, în cazul oricărui medicament, să avem un indice terapeutic cât mai ridicat. Deși nu se poate extrapola cu precizie un indice terapeutic pe baza datelor existente până în prezent, cu toate acestea, la utilizarea, de exemplu, a unei doze totale de 10 grame (care, de fapt, poate fi depășită în cazul administrării pe termen mediu/lung), se poate considera că doza efectivă corespunzătoare este cuprinsă între 1 și 50 mg.

Odată ajuns în corp, argintul nu rămâne foarte mult timp în sange, ci este reținut în celulele reticuloendoteliale. Timpul de retenție în acestea din urmă nu este nici el bine determinat, fiind posibil ca o parte din argintul astfel reținut să poată fi eliminat prin excreție, așa cum arată studiul lui Altmann.

În cazul în care retenția în sistemul reticuloendotelial nu este permanentă (ceea ce este foarte posibil în cazul dozelor mai mici de 2-3 mg/zi/70 kgcorp), înseamnă că la apariția unei noi infecții poate fi necesară repetarea tratamentului. În caz contrar, la acumularea permanentă a argintului în corp, este posibil să nu mai apară această necesitate, fiindcă a fost dobândită astfel o anumită rezistență la infecții, chiar permanentă. Totuși, această ultimă situație nu este foarte bine probată de datele existente până acum, existând astfel o concordanță cu experimentele care demonstrează eliminarea gradată a argintului din corp, cel puțin în anumite limite.

Pentru a putea calcula dozele de utilizare eficientă și nepericuloasă a argintului coloidal (precum și a altor medicamente) se utilizează o serie de mărimi legate de circulația argintului în corp. Astfel, una dintre ele este coeficientul de absorbție a argintului în sistemul digestiv (care nu este foarte bine cunoscut și poate fi variabil), precum și timpul de înjumătățire a cantității de argint existente în corp.

În ceea ce privește primul parametru, al procentului de absorbție, datele folosite în mod uzual sunt de ordinul procentelor. Aceste proporții nu concordă însă cu observațiile noastre, cel puțin în cazul argintului electrocoloidal neprotejat sau al celui stabilizat cu stabilizatori naturali (de genul polizaharidelor, cum ar fi pectina). Astfel, ținând cont de eficiența foarte mare a acestor produse, noi considerăm că, exceptând un număr relativ de cazuri, absorbția argintului este aproape totală.

De exemplu, în cazul unei viroze severe, ingerarea a 15-50 mg de argint duce la o vindecare completă. Această cantitate corespunde unei concentrații de 3-10 ppm (mg/l) de argint în sânge, ceea ce este confirmat și de multe dintre rezultatele experimentale obținute in vitro.

Al doilea parametru este timpul de înjumătățire. Pe baza studiului lui Altmann, considerând că timpul de înjumătățire este de circa 20 de zile, se pot trasa curbe corespunzătoare cantității de argint din organism, fără ca acest lucru să însemne neapărat că respectiva cantitate se află în sistemul circulator. În acest mod se pot defini protocoale de tratament bazate pe o concentrație crescătoare, o concentrație constantă sau o concentrație scăzătoare.

Formula corespunzătoare este cea a unei progresii, în care cantitatea de argint din corp din fiecare zi a tratamentului poate fi dedusă conform relațiilor de mai jos:

c1 = k1

c2 = k2 + c1-c1/t

c3 = k3 + c2-c2/t

….

cn = kn + c(n-1) – c(n-1)/t, unde c1…n sunt cantitățile de argint din corp din zilele 1…n, k1…n sunt cantitățile de argint ingerate, iar t este perioada de înjumătățire masurata in zile.

Desigur, în cazul existenței unui factor de absorbție neunitar, formula se modifică, devenind:

c1 = f x k1

c2 = f x k2 + c1-c1/t

c3 = f x k3 + c2-c2/t

….

cn = f x kn + c(n-1)–c(n-1)/t,

unde f este factorul de absorbție.

Desigur, acuratețea măsurării latenței argintului în organism este determinată de cunoașterea lui t și a lui f.

Considerând t=20 (conform studiului lui Altmann), iar f=1, adică un factor de absorbție unitar (care, de fapt, este absolut corect în cazul administrării intravenoase), exemplificăm mai jos tabelele cu evoluția în timp a cantităților de argint din corp, în cazul mai multor protocoale de tratament. Desigur, vom exprima toate cantitățile în miligrame, astfel încât să se poată deduce cantitatea ingerată în cazul oricărui produs pe bază de argint.

Trebuie să menționăm că, în cazul argintului coloidal stabilizat cu polimeri de sinteză, este foarte posibil ca factorul de absorbție să fie extrem de scăzut. Astfel, polivinilpirolidona (PVP), unul dintre polimerii utilizați în stabilizarea argintului coloidal (și nu întotdeauna declarat, motiv pentru care poate fi foarte util testul de stabilitate cu ajutorul sării), are un coeficient de absorbție de maxim 1% în tubul digestiv, el crescând evident la 100% în cazul administrării intravenoase).

Cazul 1: administrarea constantă a 1 mg de argint pe zi

Zi:

1

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

mg:

1.0

8.0

12.8

15.7

17.4

18.5

19.1

19.4

19.7

19.8

19.9

Cazul 2: administrarea constantă a 2 mg de argint pe zi

Zi:

1

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

mg:

2.0

16.1

25.7

31.4

34.9

36.9

38.2

38.9

39.3

39.6

39.8

Cazul 3: administrarea constantă a 3 mg de argint pe zi

Zi:

1

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

mg:

3.0

24.1

38.5

47.1

52.3

55.4

57.2

58.3

59.0

59.4

59.6

Cazul 4: administrarea descrescătoare începând de la 1 mg de argint pe zi, cu 10% rata de scădere săptămânală din doza ultimei săptămâni (sau circa 1/70 scădere din doza ultimei zile, la o rata de scădere zilnică)

Zi:

1

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

mg:

1.0

7.5

11.0

12.2

12.1

11.5

10.5

9.5

8.4

7.4

6.5

Cazul 5: administrarea descrescătoare începând de la 2 mg de argint pe zi, cu 10% rata de scădere săptămânală din doza ultimei săptămâni (sau circa 1/70 scădere din doza ultimei zile, la o rată de scădere zilnică)

Zi:

1

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

mg:

2.0

15.0

21.9

24.3

24.3

23.0

21.0

18.9

16.8

14.8

13.0

Cazul 6: administrarea descrescătoare începând de la 3 mg de argint pe zi, cu 10% rata de scădere săptămânală din doza ultimei săptămâni (sau circa 1/70 scădere din doza ultimei zile, la o rată de scădere zilnică)

Zi:

1

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

mg:

3.0

22.4

32.9

36.5

36.4

34.4

31.6

28.4

25.2

22.2

19.4

Cazul 7: administrarea unei doze de șoc de 25 mg (în decurs de 24 ore)

Zi:

1

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

mg:

25.0

15.8

9.4

5.6

3.4

2.0

1.2

0.7

0.4

0.3

0.2

Cazul 8: administrarea a două doze de șoc de câte 25 mg (la distanță de 48 ore)

Zi:

1

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

mg:

25.0

33.2

19.9

11.9

7.1

4.3

2.6

1.5

0.9

0.5

0.3

Cazul 10: administrarea a trei doze de șoc de câte 25 mg (la distanțe de câte 48 ore fiecare)

Zi:

1

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

mg:

25.0

52.6

31.5

18.8

11.3

6.8

4.0

2.4

1.4

0.9

0.5

Pentru a înțelege mai bine corelația dintre miligrame și cantitatea de argint coloidal necesară și deoarece aceasta nu este explicată prea bine de către producători sau comercianți, prezentăm mai jos o scurtă lămurire.

Concentrațiile argintului coloidal, în mod normal, sunt exprimate fie în ppm, fie în mg/l. În anumite condiții, cele două moduri de notare sunt echivalente, ppm însemnând părți pe milion. Fără a intra în alte detalii, concentrația ppm este exprimată fie în rapoarte de volum, fie de masă. Totuși, pentru o simplitate în exprimare și în ușurința efectuării calculelor, iîn cazul suspensiilor solide în lichide (cum este cazul argintului coloidal), concentrația cea mai adecvată (dar nu singura posibilă) este cea exprimată în mg/l.

Ținând cont că, în cazul apei distilate, corespondența între litru și kilogram este destul de exactă și că 1 mg reprezintă 1 kg/1000000 (adică 1 milion), devine astfel acceptabilă echivalența, în cazul metalelor coloidale, între o masurătoare exprimată în ppm și una exprimată în mg/l.

Astfel, 1 litru de argint coloidal de 15 ppm va conține 15 miligrame de argint, 0,5 litri de argint coloidal de 30 ppm vor conține 15 miligrame de argint, iar 15 mililitri de argint coloidal de 1000 ppm vor conține tot 15 miligrame de argint.

Invers, 1 l de argint coloidal de 15 ppm va conține 15 mg de argint, 1 litru de argint coloidal de 30 ppm va conține 30 mg de argint, iar 1 l de argint coloidal de 1000 ppm va conține 1000 mg de argint.

În acest fel, administrarea a 1 mg de argint pe zi se poate face prin utilizarea a circa 60 ml de argint de concentrație 15 ppm, a 30 ml de concentrație 30 ppm sau a 1 ml de concentrație  1000 ppm.

Reluând un exemplu anterior, legat de tratarea virozelor, se poate afirma că cele 15 mg de argint necesare sunt echivalente deci cu 1 litru de argint având concentrația de 15 ppm. În mod interesant, administrarea acestei cantități a avut aceleași efecte, fie că a fost administrată în decurs de 1 zi sau de 3-4 zile. Cu alte cuvinte, în general, cel mai important parametru al unui tratament este cantitatea totală de argint și nu neapărat timpul de administrare al acesteia. Prin urmare, dacă ne referim la aceeași situație, constatăm că este de preferat modalitatea de administrare (de exemplu) în 5 doze de câte 200 ml de-a lungul aceleiași zile, față de administrarea unei doze (1 litru) odată, sau de 5 doze a câte 40 ml zilnic, luate pe parcursul a 5 zile.

Desigur, între tratamentele cu argint coloidal în diferite concentrații vor exista diferențe firești, mai ales datorită cantităților de lichide care sunt administrate. Este dificil totuși de precizat care ar fi forma cea mai potrivită pentru administrarea atât orală, cât și injectabilă (cu produsele prin care se poate face aceasta), însă, în special în cazul administrării orale, nu recomandăm ingerarea nediluată a produselor concentrate, mai ales pentru că aceasta poate duce la colorarea temporară a mucoaselor, a smalțului dentar etc. În general, administrarea orală a produselor concentrate pe bază de argint coloidal se face în diluții cuprinse între 1:20 și 1:100, cu excepția cazurilor în care, din diferite motive, terapeutul decide altfel.

Atenție! Nu recomandăm utilizarea produselor de argint sub formă injectabilă (mai ales a celor care au un conținut mare de apă distilată). Soluțiile injectabile trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru a fi compatibile cu organismul uman. Astfel, există posibilitatea de a se prepara soluții injectabile pe baza coloizilor foarte concentrați (1000 ppm, de exemplu). În cazul coloizilor stabilizați, în principiu, aceștia pot fi utilizați și pentru prepararea unor soluții saline, de tipul serului fiziologic, însă, în cazul argintului coloidal nestabilizat, acest lucru nu este posibil (deoarece se va transforma rapid în clorură de argint, mai ales la concentrațiile de clorură de sodiu necesare în serul fiziologic). De aceea, soluțiile pe bază de glucoză pot fi o bună posibilitate de realizare a lichidelor injectabile, atât în cazul coloizilor stabilizați, cât și in cazul celor nestabilizați.

În orice caz, însă, este absolut necesar să fie asigurată o sterilitate perfectă (atât a coloizilor, deși, în principiu, este dificil pentru microorganisme să supraviețuiască în mediul lor, cât și a instrumentarului). De asemenea, este necesară ultrafiltrarea suspensiilor coloidale, deoarece, în mod inevitabil, acestea realizează aglomerări și depuneri în timp.

Am făcut aceste precizări pentru a se înțelege că, deși este foarte eficientă, administrarea pe cale intravenoasă a coloizilor de argint depășește limitele unei persoane fără pregătirea necesară și care nu dispune de instrumentar de specialitate și în consecință nu ar trebui realizată de către o astfel de persoană. Prin urmare, informațiile de mai sus sunt menționate doar în scopul formării unei imagini de ansamblu asupra posibilităților respective, neconstituindu-se în recomandări privitoare la modalități sau protocoale de tratament personal.

În administrarea oricărui tratament, inclusiv a celui bazat pe metale coloidale, trebuie să se țină seama inclusiv de „parametrii funcționali” ai pacientului. Astfel, am întâlnit cazuri de persoane extrem de sensibile (chiar dacă nu alergice) la argintul coloidal. Asemenea situații sunt, de exemplu, cele în care intervine o sensibilitate a tubului digestiv, cum ar fi un colon iritabil, care predispune foarte ușor la laxație, chiar la cantități moderate de argint (în jur de 50 ml). În cazul acestora poate fi încercată, cu prudență însă, administrarea sub o formă ceva mai concentrată. Desigur, administrarea sub formă injectabilă ar rezolva această situație, însă… este puțin mai delicată.

În aceeași situație se află persoanele care au infecții generalizate, adeseori chiar nebănuite, cum ar fi cele cu Candida albicans (dar nu numai), care apar ca urmare a utilizării (din diferite motive) a antibioticelor. În cazul acestora, chiar și ingerarea unor cantități mici de argint coloidal poate provoca simptome serioase, conexe cu efectul Herxhmeier, uneori atât de acute, încât devine necesară întreruperea tratamentului și reluarea gradată a acestuia, chiar în doze foarte reduse.

O modalitate aparte de realizare a tratamentului cu minerale coloidale (așadar nu numai cu argint coloidal), însă doar în cazul în care acestea sunt nestabilizate, adică au fost obținute fără a se folosi nici chiar cu stabilizatori naturali, este aceea asemănătoare cu tratamentele homeopatice. Această modalitate este una cu specific informațional și constă în menținerea produsului respectiv în cavitatea bucală, timp de 5-15 minute. Foarte importantă în acest mod de a opera este atenția utilizatorului, care trebuie să fie focalizată, fie chiar și numai periferic și intermitent, asupra zonei cavității bucale.

Această metodă de utilizare permite ca mineralele coloidale să fie chiar diluate, de exemplu; astfel, doza zilnică poate fi diluată într-o anumită cantitate de apă, care se bea astfel pe parcursul întregii zile. Apa respectivă trebuie să fie cât mai slab mineralizată (chiar demineralizată) sau, în orice caz, plată, însă sub nicio formă nu trebuie să fie tratată chimic. Apa de izvor poate fi bună, însă în cazul ei poate fi mai dificilă păstrarea suspensiei coloidale chiar și doar pentru o zi, datorită concentrației ridicate de săruri minerale.

Totodată, atragem atenția că „apa de izvor” provenită din izvoarele din preajma lacurilor și a bălților din marile orașe sau din vecinătatea lor nu poate fi considerată în niciun caz apă de izvor autentică.

Revenind la această metodă, deși pare destul de asemănătoare cu metoda homeopatică, trebuie înțeles că nu este așa în totalitate. Există o „absorbție informațională”, fără doar și poate, la nivelul cavității bucale, însă acesta nu este singurul fenomen care are loc, deoarece există, în mod firesc, și o absorbție a mineralelor direct în circulația sanguină, rețeaua de capilare fiind foarte extinsă în zona cavității bucale.

În anumite afecțiuni, cum ar fi cele de natură emoțională, psihică, efectele care apar prin acest mod de operare sunt mult mai ample decât în cazul ingerării simple. Astfel, chiar dacă nu ține în mod strict de capitolul prezent, putem menționa cazul aurului, care, de altfel, a și fost utilizat în tratarea depresiilor și a dependențelor (sau a altor afecțiuni de natură psihică și emoțională).

Mai mult, chiar și în cazul unor afecțiuni degenerative, precum artrita sau bolile autoimune, acest mod de operare demonstrează că are efecte benefice extraordinare, fie că este folosit argintul, aurul, cuprul sau platina (după necesități).

Faptul că nu întotdeauna doar doza contează, deși nu este în acord cu farmacologia contemporană, arată că universul acestor interacțiuni informaționale există, chiar dacă legătura lor cu universul fizic nu este încă înțeleasă. La urma urmei, mai în glumă mai în serios, nici măcar universul fizic nu este pe deplin înțeles, în ciuda afirmațiilor unor savanți din trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat, care susțin că „nu a mai rămas nimic de descoperit”, sau oricum, că mai „este vorba doar de mici amănunte”. Se pare că, de fapt, tocmai aceste „mici amănunte” care au mai rămas de descoperit de către ființele umane sunt în număr atât de mare (chiar dacă ele în sine sunt „mici”), încât doar ele sunt de ajuns pentru a umple un întreg univers!