Suhail MMWu WCao AMondalek FGFung KMShih PTFang YTWoolley CYoung GLin HK.

 

Rezumat

 

CONTEXT:

 

Rășinile obținute din copacii din familia Burseraceae (Boswellia sp.) sunt ingrediente importante ale tămâiei și ale parfumurilor. Extractele preparate din rășinile de Boswellia s-a dovedit că posedă efecte anti-inflamatorii și anti-neoplastice. Uleiul esențial preparat prin distilarea rășinii, utilizat în mod tradițional pentru aromoterapie, s-a dovedit, de asemenea, că prezintă activități anti-proliferative și pro-apoptotice față de celulele tumorale. Scopul acestui studiu a fost de a optimiza condițiile pentru prepararea uleiului esențial de Boswellia sacra cu activitatea biologică cea mai mare în inducerea citotoxicității în celulele tumorale și în suprimarea fenotipurilor tumorale agresive în cazul celulelor de cancer mamar la om.

METODE:

 

Uleiul esențial de Boswellia sacra a fost preparat din rășini Omani Hougari prin hidrodistilare la 78 sau 100C timp de 12 ore. Compoziția chimică a fost identificată prin spectrometrie de masă-cromatografie de gaze; și totalul de acizi boswellici a fost măsurat prin cromatografia lichidă de înaltă performanță. Efectul uleiului esențial de boswellia sacra asupra viabilității și mortalității celulare a fost studiat în cazul liniilor de celule de cancer mamar la om (T47D, MCF7, MDA-MB-231) și asupra unei linii de celule mamare normale (MCF10-2A). Apoptoza a fost testată de fragmentarea genomică a ADN-ului. Proprietățile antiinvazive și anti-multiplicare celulară au fost evaluate, respectiv, prin rețeaua celulară și modelele formării sferoide. Analiza Western blot a fost realizată pentru a studia proteinele controlate de uleiul esențial de Boswellia sacra implicate în apoptoză, în căile de semnalizare și în reglarea ciclului celular.

 

REZULTATE:

 

Au fost detectați mai mulți compuși cu masă moleculară mare, inclusiv acizi boswellici, în uleiul esențial de Boswellia sacra preparat la 100C prin hidrodistilare. Toate cele trei linii de celule de cancer mamar au fost sensibile la tratamentul cu ulei esențial, cu reducerea viabilității celulare și cu creșterea morții celulare, în vreme ce linia de celule mamare normale a fost mai rezistentă la tratamentul cu ulei esențial. Uleiul esențial de Boswellia sacra, hidrodistilat la 100C a fost mai puternic decât uleiul esențial preparat la 78C în ceea ce privește inducerea morții celulelor canceroase, prevenirea formării rețelei celulare (MDA-MB-231) în Matrigel, provocând destrămarea sferoizilor multicelulari tumorali (celule T47D), și reglând moleculele implicate în apoptoză, transducția semnalelor și progresia ciclului celular.

 

CONCLUZII:

 

Similar observațiilor noastre anterioare în cazul celulelor de cancer la vezica urinară, uleiul esențial de Boswellia sacra induce citotoxicitate specifică și în cazul celulelor de cancer mamar. Supresia formării rețelei celulare și oprirea dezvoltării sferoide a celulelor de cancer mamar cu ajutorul uleiului esențial de Boswellia sacra sugerează că uleiul esențial poate fi eficient pentru cancerul mamar avansat. Astfel, uleiul esențial reprimă căile de semnalizare și regulatorii ciclurilor celulare care au fost propuși ca ținte terapeutice pentru cancerul mamar. Studii ulterioare pre-clinice și clinice este necesar să fie făcute urgent pentru a evalua siguranța și eficiența uleiului esențial de Boswellia sacra ca agent terapeutic pentru tratarea cancerului de sân.