Foarte adesea, plantele din genul Cannabis sunt asimilate cu drogul marijuana. În timp ce planta Cannabis (cânepă) este cultivată și utilizată în mare măsură ca sursă de hrană, fibre, combustibil, ca materie primă în construcții sau ca medicament, în unele părți ale lumii, scopul principal al cultivării ei este cel ”recreațional”, datorită canabinoizilor psihoactivi conținuți în inflorescențele plantei femelă.

         S-a demonstrat că aceste substanțe, canabinoizii, sunt foarte eficiente în tratarea unui număr mare de afecțiuni, dar cu toate acestea, unii dintre ei (în special tetrahidrocannabinolul, THC) au și efecte psihoactive, fiind considerate substanțe periculoase, cu potențial adictiv ridicat (ceea ce este în mare parte adevărat), și fără valoare terapeutică (ceea ce este fals, căci cercetările arată contrariul, în ciuda inerției legislative). În acest mod, plantele din genul Cannabis, sunt considerate în mod simultan, de către grupuri diferite de populație, desigur, atât o binecuvîntare cât și un blestem.

         Având o istorie îndelungată de cultivare și utilizare, cânepa a cunoscut o dispersare a arealului cultivat de la locul (posibil) de origine, din Asia, către un număr larg de habitate care cuprind întreaga regiune tropicală și temperată, fiind cultivată de către grupuri largi de oameni, fie datorită proprietăților psihoactive ale rășinilor, fie datorită utilității ei ca hrană sau sursă de fibre.

         Această dihotomie a utilizării cânepei a făcut ca interesul cercetătorilor să fie foarte ridicat, și să ca atare să fie realizate numeroase studii botanice referitoare la această plantă.

 Nomenclatura

          Cannabis-ul este o plantă membră a familiei Cannabaceae, împreună cu alte genuri, precum Humulus (hamei) și Celtis (sambovina – mierea ursului).

         Clasificarea taxonimică a genului Cannabis, rămâne în continuare viu disputată. Unii autori consideră că toate plantele din acest gen, fie că sunt crescute pentru fibre sau rășină, aparțin aceleiași specii, C. sativa, cu subspecii, cum ar fi C. sativa subspecia  indica, pentru a diferenția diferitele tipuri. Alții insistă asupra faptului că diferențele morfologice (frunze înguste, ramuri mai numeroase), precum și lipsa canabinoizilor din plantele cultivate în Europa, comparativ cu cele cultivate în India, indică prezența a două specii,  C. sativa, identificată istoric ca fiind o sursă de fibre, și C. indica, identificată istoric ca fiind o sursă de rășină. Specii adiționale ar fi constituite de C. ruderalis (on tip sălbăticit/naturalizat de cânepă), și C. chinensis (socotit în mod curent a fi o varietate a C. indica).

         Un studiu recent realizat asupra variației alozimelor (alozimele sunt enzime între formele cărora există o diferență de doar un aminoacid) în 175 de populații, sugerează faptul că genul Cannabis este compus din două specii, C. sativa și C. indica.

         Relațiile între speciile de Cannabis și capacitatea lor de a fi simultan surse de fibre și canabinoizi, nu sunt încă ân totalitate înțelese, făcând ca separarea completă între C. sativa ca sursă de fibre și C. indica ca sursă de rășini să nu fie foarte potrivită, cel puțin până la realizarea unor cercetări mai aprofundate.

         Migrarea și selecția plantelor, realizată de către cultivatori, au dus la apariția unui număr ridicat de variante ale plantei, pe măsură ce planta s-a adaptat unor condiții noi de creștere, iar cultivatorii au ales, cultivat și selecționat plantele conform necesităților lor. Soiurile de Cannabis aprobate pentru cultivarea industrială în Europa sau în alte părți, au fost selecționate pentru a produce cantități foarte micide canabinoizi (în special de THC), în timp ce speciile cultivate în scop medicinal sau recreațional aufost selectate pentru a produce cantități cât mai ridicate de canabinoizi (CBD, respectiv THC).

         Un studiu realizat asupra a 97 de soiuri de cânepă, a arătat că în cazul plantelor cultivate pentru producerea de THC sau CBD, există (între soiuri) o variație continuă producției acestor substanțe, fără ca să existe modificări fenotipice (ale aparenței exterioare), care să poată face o demarcație clară între plantele cu conținut ridicat de THC și cele cu conținut scăzut.În mod aparent, toate speciile de Cannabis pot fi încrucișate pentru a obține fie plante pentru fibre, fie pentru canabinoizi.

 Istoria botanică

          Din punct de vedere istoric, fără îndoială că interesul pentru studiul botanic al acestei plante a început atunci când ea a fost recunoscută ca sursă de hrană, fibre, și medicamente. Dovezi arheologice arată că planta era utilizată în China pentru fibre, acum circa 12000 de ani. Utilizarea ca medicament este documentată de prima materia medica cunoscută în China, Pen Tsao, în care oamenii erau încurajați să cultive planta datorită proprietăților sale curative.

         Pe măsură ce planta s-a răspândit de la o țară la alta prin intermediul comerțului, mai întâi în India, Coreea și Japonia, ea a fost din ce în ce mai cultivată, pe măsura creșterii cererii pentru subprodusele ei. După contactul cu subcontinentul Indian a populațiilor Indo-Europene, cultivarea Cannabis-ului s-a răspândit atât în Orientul Mijlociu cât și în Europa, fiind cultivată atît pentru obținerea de fibre cât și de semințe.

         În ceea ce privește America, trebuie remarcat că planta era deja cultivată pentru fibre, încă din vremuri preistorice, ea fiind prevalentă aici dinainte de sosirea exploratorilor europeni.

         În stare sălbatică, această plantă are de obicei o creștere limitată, cu semințe mici, și cu o producție redusă de fibre și ulei, în comparație cu soiurile cultivate, în special datorită lipsei nutrienților din sol. Pentru a-i maximiza dezvoltarea, cânepa are nevoie de foarte mulți nutrienți, fiind recunoscută ca ”un mare consumator”. Desigur, de o mare importanță în dezvoltarea ei sunt și alți factori, cum ar fi lumina, temperatura, disponibilitatea apei, spațiul dintre plante, toate acestea cauzând variații în aspectul și productivitatea plantei.

 Morfologie

          Cânepa este o plantă anuale dioice, având flori mascul și femelă pe plante diferite (deși s-au obținut și soiuri de cultură monoice, cu florile pe aceeași plantă), cu polenizare prin curenți de aer, și care în cazul unor soiuri pot atinge înălțimi de creștere, în condiții adecvate, de până la șase metri.

         Semințele, a căror germinare are loc în general în decursul unei săptămâni, dezvoltă două cotiledoane (primele frunze care apar după germinare), ușor inegale, cu lungimea de circa 1,7cm, și având o formă ovoidală, ușor mai lată la bază.

         Primele frunze reale, care cresc pereche, de o parte și de alta a tupinii, la 90 de grade față de cotiledoane, sunt în general înguste, zimțate, nepalmate, cu lungimea maximă de 5-10, conectate la tulpină printr-un pețiol distinct fiecare. Frunzele următoare, care cresc tot în pereche, fiecare pereche fiind spațiată la 90 de grade față de perechea anterioară, pot fi unifoliate (cu un singur lob) sau palmate (cu mai mulți lobi), numărul lobilor crescând în general cu fiecare pereche de frunze, și putând ajunge până la 10 – 11 asemenea lobi pe frunză.

         Tulpina, care este uneori goală la interior, este poligonală și pubescentă (acoperită cu perișori). Dacă planta are spațiu suficient pentru dezvoltare, mugurii auxiliari, aflați la intersecția frunzelor cu tulpina, vor forma și ei ramuri. În condiții prielnice de dezvoltare, tulpina va crește chiar cu până la 5 cm/zi, mai ales atunci când este expusă luminii puternice din zilele lungi de vară.

         În timp ce unele soiuri de cânepă au timpul de înflorire independent de raportul zi/noapte (în special varietățile ruderalis), majoritatea sunt fotoperiodice, înflorind abia atunci când lungimea zilei scade sub circa 12 ore, trecând din stadiul vegetativ (de creștere), în cel reproductiv (înflorire și producere a semnițelor). În momentul trecerii la stadiul reproductiv, apar și o serie de alte transformări în plantă, precum modificarea tiparului de aranjare a frunzelor, din cel opus, la 180 grade, într-un model alternativ, spiralat.

         În timpul creșterii vegetative, masculii și femelele nu pot fi foarte ușor distinși, chiar dacă planta femelă tinde să fie mai stufoasă, și înflorește mai târziu decât masculul. Pe măsură ce planta intră în etapa reproductivă, diferențele devin evidente. Astfel, densitatea frunzelor în partea superioară a plantei crește în cazul femelei. Masculul înflorește în ciorchini lungi (care pot atinge lungimi de 15-30cm), cu calicii de formă ovoidală, situate în special pe ramurile din vârful plantei, în timp florile plantei femelă se formează în grupuri aglomerate, restrânse, cu calicii de formă tubulară. Florile mascul au caliciul format din 5 sepale pubescente, relativ scurte, de circa 1 cm, de culoare gălbuie, verzuie, sau albicioase. Florile femele cresc perechi, și fiecare floare este protejată de un caliciu verde.

         Frunzele superioare, ciorchinii florali nepolenizați, și caliciile florilor plantelor femelă, sunt sursele principale de canabinoizi. Canabinoizii sunt conținuți în tricomii glandulari, care sunt structuri globulare, susținute sau nu de mici tulpini, și care produc o rășină cu conținut ridicat de canabinoizi și terpene (un alt principiu terapeutic activ produs de către plantă).

         Numărul maxim de tricomi glandulari este produs în special în perioada târzie de înflorire a plantei. De notat că planta poate produce încă alte trei tipuri de tricomi (unicelulari curbați, unicelulari plați, și bulboși), care nu produc însă canabinoizi. Planta femelă produce un număr mai ridicat de tricomi glandulari decât planta mascul.

 Reproducere

          Polenizarea are loc atunci când polenul migrează de la o plantă la alta, fie prin intermediul vântului, fie prin polenizare intenționată (pentru a împerechea două soiuri identice sau diferite). Ca urmare a fertilizării, planta femelă va produce semințe în decursul a 2-5 săptămâni. Masculul moare în general după ce își împrăștie polenul, dar planta femelă, fie fertilizată fie nu, continuă să se dezvolte timp de 2-5 luni. Pot exista și plante monoice, la care pe aceeași plantă se află și flori mascul și femelă, însă ele apar mai rar natural, fiind în general rezultatul selecției intenționate, pentru obținerea de soiuri cu calități specifice.

         În cazul soiurilor dioice, la creșterea din sămânță, apar un număr relativ egal de plante femele și mascul, însă în condițiile unui stress extrem (precum cel dat de excesul de nutrienți sau de lipsa lor, de mutilare, de perioade neregulate de iluminare sau de utilizarea unor substanțe chimice speciale), raportul sexelor poate înclina semnificativ în favoarea plantelor femelă. Plantele propagate prin sămânță, vor avea uzual urmași cu genotipuri diferite de cel al masculului și femelei, mai ales atunci când se polenizează soiuri diferite, modalitate de lucru obișnuită atunci când se urmărește crearea de soiuri noi.

         Cânepa poate fi crescută și din butași (reproducere asexuată, cunoscută și sub numele de clonare, deși aceasta denumire nu are nici o legătură cu clonarea realizată prin manipulare genetică). Această modalitate de reproducere permite păstrarea nealterată a caracteristicilor unei plante, deoarece planta nouă va avea același genotip (set de gene), și astfel va avea același potenial de dezvoltare precum planta de la care a fost recoltat butașul, în condiții identice desigur.

 Produse      

 Plantele selecționate pentru producerea de semințe sau de fibre, produc o cantitate redusă de canabinoizi. Pentru fibre, plantele sunt crescute în general în climate reci sau temperate, și sunt recoltate când sunt tinere, pentru a împiedica lignificarea fibrelor utile. Plantele monoice sunt preferate pentru acest scop, deoarece se maturizează simultan, ceea ce permite recoltarea mecanizată.

         Cânepa crescută pentru rășină, utilizată fie recreațional fie medicinal, necesită cel mai adesea îndepărtarea plantelor mascul după înflorirea acestora, pentru a împiedica plantele femelă să producă semințe. Lipsa formării de semințe, va face ca femela să producă mai mult flori, ceea ce va duce în mod simultan și la o creștere a producției de rășini. Materialul vegetativ măcinat obținut din frunzele superioare și inflorescențele uscate este ceea ce se numește în mod curent marijuana, în timp ce rășina colectată de pe aceste părți ale plantei (prin diverse metode), se numește în mod curent hașiș.