Știm că marea majoritate sunteți  încântați de dulceața de trandafiri. Mai puțini însă știu că ea se poate confecționa din orice tip de petale de trandafiri, cu condiția ca respectivul soi să aibă aroma specifică suficient de puternică.

Desigur, soiurile preferate sunt Rosa Damascena,  Rose de Resht sau Sachsengruss, însă mai sunt și alte soiuri care sunt o sursă foarte bună de petale pentru dulceață. Cele mai potrivite soiuri sunt cele cu floarea bătută, care asigură o cantitate de petale foarte mare și au o aromă foarte puternică. Desigur, aroma este condiționată și de momentul și starea trandafirului când a fost cules, dar aceasta este deja altă poveste.

După cum ați văzut, curtea noastră este plină (în afară de tufele de Damascena, Resht, Sachsengruss) de un astfel de soi de trandafir. Ce soi este… nu mai știm, a fost achizitionat acum câțiva ani. În plus, în lotul respectiv, toți trandafirii (vreo 100 de fire), se presupunea că sunt cu floarea bătută și cățărători. Da, exact, se presupunea! Fără comentarii… Am căutat totuși pe internet, de curiozitate, și am afla că trandafirul cel mai apropiat ar fi soiul Soul.

Scopul aventurii culinare este de a face diferența între dulceața de trandafiri obținută din Rose de Resht (și ceilalți asemănători), și acești trandafiri (al căror avantaj este cantitatea enormă de flori pe care o dau). Până acum i-am folosit la maceratul glicerinic (experimental, cu rezultate excepționale), deci hai să vedem ce iese din ei în bucătărie.

Am cules cam 900 grame de petale:

Aceasta cred că este recolta pe vreo 3 zile (obținută uneori doar într-o zi, după cum înfloresc). S-au cules și câteva fire de mentă creață (nu prea mult, deoarece este extrem de puternică), pentru a mai… condimenta puțin dulceața, pe lângă batonul de vanilie, care nici el nu poate lipsi.

Cântarul este de acord cu noi:

Este puțin peste 900 grame, deoarece am adăugat deja zeama de lămâie.

Desigur, ați observat că nu au fost tăiate cotoarele petalelor, zona albă de la inserția în inflorescență. Sunt două motive:

1. Nu am constatat că ar face dulceața cine știe ce amară

2. Nu am avut o zi la dispoziție să luăm floare cu floare să alegem petalele

3. Iese cu 10% mai multă dulceața, mai în glumă mai în serios

Atenție, a nu se sări peste etapa intermediară, nemenționată aici, de clătire a petalelor. Nu de alta, dar dacă petalele sunt culese mai dimineață, vegetarienii riscă să aibă în dulceață și ceva melci sau alte vietăți. Plus praf, desigur.

Totodată, a nu se neglija frecatul petalelor cu zeamă de lămâie. În cazul în care nu se freacă cu zeamâ de lămâie, petalele ies în dulceață tari, cam ca hârtia. Sigur, se vor putea mesteca până la urmă, căci o dulceață eșuată de trandafiri este totuși o dulceață de trandafiri, dar…

Este timpul invertirii zahărului (legarea siropului). Am folosit zahăr brun Muscovado de la Passiflora (se găsește printr-o serie de magazine). Îl socotim zahărul brun de cea mai bună calitate. De obicei utilizăm melasa, dar pentru dulceață, aceasta ar da un gust specific (plăcut, dar care nu l-am dori în mod necesar).

Rețeta (orientativă), este cam așa:

– 300g petale de trandafiri

– 600-700g zahăr

– 300mL apă

– lămâi, lămâi, și iar lămâi.

– un pic de mentă, de preferință verde

– un pic de vanilie (baton, nu zahăr vanilat)

La cantitatea noastră, rezultă cam 3 kg de dulceață, cu ce mai scade la fiert.

Așadar, 1,8kg zahăr brun, s-au pus la fiert cu circa 1kg de apă (1 litru). S-a adăugat la fiert zeama de la vreo 4 lămâi medii. Se poate pune oricât, după gust. Rolul lor este foarte important, nu îl neglijați. Prin fierberea în mediul acid, zaharoza se transformă în mare parte în glucoză și fructoză. Aceasta face ca siropul să nu mai cristalizeze, și totodată ca dulceața să fie mai sănătoasă.

Se poate lua spuma dar, atenție, cea deasă, dacă apare. Deoarece una dintre cutii a fost de zahăr Demerara (se terminase la magazin Muscovado), în mod firesc am avut puțină spumă. Noi o luăm mai spre sfârșit.

Dacă ați fi utilizat zahăr alb, ați fi avut parte de mai multă spumă, datorită făinii de oase cu care se înalbește zahărul (sau cu ce s-o mai înălbi el în ziua de azi).

Siropul va fierbe până se leagă, verificat cu picătura pe farfurie (să nu se întindă), dar cel mai important este ca el să fie invertit. La 1-2kg de zahăr, durata este de 10-20 minute, mai degrabă spre 20 minute.

Bulele din imagine nu sunt spuma care trebuie luată, am uitat să facem și fotografia respectivă.

Mai departe, se adaugă, încorporând gradat, petalele (nu încap toate odată):

Dacă nu ne lăsăm păcăliți, în oala de 5L vor încape toate:

A nu se uita batonul de vanilie.

Se fierbe testând gradat cât de bine s-a legat dulceața. Dacă o vreți ca un sirop, în 5 minute e gata. Da, știm, nu o vreți ca un sirop. Se amestecă în ea din când în când, deoarece petalele vor avea tendința să stea deasupra.

E gata:

A, da, nu am separat sâmburii de lămâie. Au un gust plăcut. Cui îi plac…

Deoarece dulceața va fi consumată … extrem de repede (nu, nu prinde iarna, ce idee…!), nu s-a pus fierbinte la borcane (etc, pentru a rămâne pasteurizată). Dacă vreți asta, este bine să pulverizați capacele cu puțin alcool, borcane curate, eventual pulverizate și ele cu alcool, știți povestea. Noi le vom pune doar la frigider. Estimez că în două săptămâni nu mai rămâne nici urmă din cele 3 kg de dulceață. Suntem o familie mare…